Direcţiile de dezvoltare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava pentru acest an sunt chirurgia oncologică şi introducerea procedurilor de radioterapie, chirurgia vasculară, cardiologia intervenţională, ortopedia, chirurgia plastică, endocrinologia şi înfiinţarea compartimentului de arşi, a anunţat într-o conferinţă de presă, noul director medical al instituţiei, medicul ortoped Mircea Alexandru Macovei.
El a spus că prioritate va avea chirurgia oncologică, prin colaborarea între specialităţile oncologie, chirurgie generală, dar şi cu celelalte specialităţi chirurgicale. „Un rol important va fi introducerea procedurilor radio-terapice în noul centru care se va dezvolta aici”, a spus Macovei.
Totodată, endocrinologia va fi un domeniu pe care se va pune accent, având în vedere că Suceava este o zonă cu probleme tiroidiene multiple.
În ceea ce priveşte chirurgia vasculară se va avea în vedere problema insuficienţei venoase cronice, cu rezolvare atât pe cale clasică, cât şi modernă, dar şi a arteriopatiilor. De asemenea, se va dezvoltarea chirurgia sânului şi a tiroidei.
Directorul medical al SJU Suceava a subliniat că se are în vedere şi dezvoltarea cardiologiei intervenţionale din fonduri proprii ale unităţii, în condiţiile introducerii noului angiograf.
Referindu-se la ortopedie, Macovei a spus că va dezvolta prin colaborarea cu medicii din Austria, cu care s-a început deja colaborarea prin dezvoltarea artoplastiei articulaţiilor mari, dar şi a fracturilor de bazin care nu se făceau la Suceava.
În ceea ce priveşte urologia, Macovei a spus că se va avea în vedere dezvoltarea competenţelor în chirurgia laparoscopică şi endoscopică.
De asemenea, SJU Suceava susţine dezvoltarea compartimentului de chirurgie plastică, prin crearea unei infrastructuri superioare şi a unui compartiment de arşi.
„Vom solicita şefilor de secţie direcţii proprii de dezvoltare, încercând susţinerea lor ulterioară”, a spus Macovei, adăugând că aceste direcţii de dezvoltare vin pe fondul implementării noului sistem de pontaj şi regulament de ordine internă, ce va creşte calitatea actului medical, dar şi implicarea întregului personal în actul medical.
Pe de altă parte, managerul SJU Suceava, Vasile Rîmbu, a spus că Macovei face parte dintre medicii din ”garda tânără”, dintre cei peste 125 de medici angajaţi în ultimii zece ani. „Ei sunt majoritari, iar un medic provenit din rândul lor va avea autoritatea necesară progresului pe care noi îl dorim cu toţii atât de mult”, a spus Rîmbu. AGERPRES
Chirurgia oncologică, introducerea procedurilor de radioterapie şi înfiinţarea compartimentului de arşi, priorităţi ale SJU Suceava
