Pacienţii aflaţi în tratament prin Programul Naţional de Cancer au primit asigurări de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că nu vor fi afectaţi odată cu schimbarea mecanismului de compensare preconizat a intra în vigoare de la 1 iulie, susţine preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia.
El a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Poiana Braşov, că promisiunea a fost făcută de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Lucian Duţă, care a participat la Conferinţa Naţională a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer din România, care s-a desfăşurat la Poiana Braşov în perioada 25-27 iunie.
De asemenea, preşedintele CNAS a susţinut că accesibilitatea la tratamentele oncologice va creşte şi a promis realizarea Registrului Naţional de Cancer, care va monitoriza fondurile alocate oncologiei, terapiile alocate pacienţilor şi eficienţa acestora, care va genera în final o bugetare corectă bazată pe statistica Programului Naţional de Cancer, a mai spus Cezar Irimia. Potrivit unui chestionar aplicat în rândul pacienţilor prezenţi la conferinţă, au fost identificate o parte dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă bolnavii de cancer.
Printre acestea s-au numărat lipsa timpului adecvat fiecărui pacient din cauza numărului mare de bolnavi şi numărului mic de medici, lista de aşteptare pentru accesul la tratament, lipsa suportului social, lipsa consilierii psihologice înainte de a fi comunicat diagnosticul, lipsa unei bune comunicări cu medicul, efectele secundare ale tratamentelor, numărul redus de asistente şi de medici din spitale. Pacienţii s-au mai plâns de slaba dotare a secţiilor de oncologie şi de lipsa tratamentului. Chestionarul completat de pacienţii prezenţi la Conferinţa Naţională de la Poiana Braşov va fi extins şi la nivel naţional, a precizat preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. Cezar Irimia a spus că pacienţii aşteaptă data de 1 iulie să vadă dacă reprezentanţii CNAS implementează ceva nou şi cum îi afectează, după care vor reacţiona.
„Reacţiile vor fi categorice, pentru că după memoriile depuse atât la Ministerul Sănătăţii, cât şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu am primit nici un răspuns. De această dată manifestările noastre vor fi radicale. Vom picheta, vom manifesta şi vom apela la forurile europene. Să vedem ce se va întâmpla după data de 1 iulie şi apoi vom decide”, a declarat Cezar Irimia. Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a mai afirmat că se va începe o campanie de informare a pacienţilor asupra drepturilor acestora. „Suntem hotărâţi să ne apărăm drepturile cu orice preţ”, a subliniat el. AGERPRES
- COVID-19
- EVENIMENTE
- ASOCIAŢII DE PACIENŢI
- CAS
- CLINICI PRIVATE
- DSP
- FARMA
- INSTITUŢII
- LEGISLAŢIE
- MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
- ORGANIZAŢII
- SPITALE
- PREVENŢIE
- INOVAŢIE
- COMUNITĂŢI PROFESIONALE
- ATI
- Boli Infecţioase
- Boli Rare
- Cardiologie
- Chirurgie
- Dermatologie
- Diabet
- Endocrinologie
- Epidemiologie
- Estetica medicala
- Gastroenterologie
- Genetica
- Ginecologie
- Hematologie
- Hemofilie
- Boli hepatice
- HIV
- Medicina de familie
- Neurologie
- Nefrologie
- Nutritie
- Obezitate
- Oncologie
- Ortopedie
- Pediatrie
- Pneumologie
- Radiologie
- Stomatologie
- Transplant
- Tromboza
- Urologie
- COMPANII
Selectați Pagina
