Scoala nationala de Sanatate Publica si Management Sanitar si Organizatia Project Hope au organizat pe 16 noiembrie, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresi, ceremonia de absolvire a cursului „Managementul schimbarii. Extinderea rolului managerilor in sistemul ingrijirilor de sanatate”.
Proiectul s-a derulat in perioada februarie-iunie, in Programul „Managementul serviciilor de sanatate in Romania”. Scopul programului a fost acela de a dezvolta o gandire sistematica si o constientizare a conceptelor-cheie si teoriilor de management si organizare asa cum sunt ele aplicabile in managementul ingrijirilor de sanatate din Romania iar pe de alta parte, de a imbunatati comunicarea in spitale si de a contribui prin aceasta la mai buna eficacitate a organizatiei. La program au participat 74 de profesionisti din sanatate, in echipe de cate trei membri, reprezentand diverse institutii furnizoare de ingrijiri de sanatate.

Programul a fost structurat pe patru module: management strategic si mediul de afaceri in ingrijirile de sanatate, management operational si imbunatatirea calitatii, managementul resurselor umane, managementul financiar. Lectorii acestui program au fost specialisti in management, atat de la Scoala Nationala de Sanatate Publica si Management Sanitar (SNSPMS), cat si din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii si Republica Ceha.

Pe parcursul celor patru module, fiecare echipa a dezvoltat un proiect aplicabil in institutia sanitara din care provine, toate cele 24 de proiecte fiind evaluate in final de lectorii cursului. La ceremonia de absolvire au fost prezentate sase dintre cele mai bine realizate proiecte, acoperind o gama larga de servicii medicale, inclusiv ingrijirile la domiciliu si imbunatatirea asistentei medicale in mediul rural.

Absolventii programului au primit certificate de participare, cursul fiind acreditat atat de Colegiul Medicilor din Romania, cat si de Universitatea Sheffield.

Prezent la ceremonie, secretarul de stat din Ministerul Sanatatii Publice, Erwin Szekely, a spus ca programul este un exemplu „bun”. „Ministerul Sanatatii Publice considera partener orice organizatie civica, orice organizatie care vrea imbunatatirea sistemului sanitar”, a precizat secretarul de stat.

La randul sau, directorul regional de la Organizatia Project Hope, Judit Csiszar, a spus ca in cadrul programului au fost realizate cursuri de instruire si in Brasov a fost donata aparatura medicala. „Incercam prin aceste programe ca reteaua sanitara sa fie mai vioaie pe viitor”, a afirmat directorul regional.

Directorul general adjunct al SNSPMS, Carmen Angheluta, a mentionat ca au fost multe cereri de participare la cursurile programului, dar ca, din pacate, nu li s-a putut raspunde tuturor afirmativ. „Programul a fost gandit ca unul care sa faciliteze munca in echipe”, a spus Angheluta. Potrivit acesteia, curriculele de curs au acoperit domenii strategice privind managementul resurselor umane si de finantare a spitalelor.

Project Hope este o organizatie internationala non-profit, cu o experienta de 47 de ani in probleme de sanatate. Organizatia realizeaza programe de pregatire profesionala in domeniul sanitar in 37 de tari din intreaga lume. In Romania si-a inceput activitatea in 1991, printr-o larga campanie de imunizare impotriva hepatitei B si a gripei. In prezent, implementeaza in judetul Brasov programul de excelenta perinatala, cuprinzand toate spitalele de obstetrica-ginecologie din judet.