bbraun_dializa_MARE1.jpgCentrul de dializă BBraun Avitum din Târgu Mureş s-a deschis pe 19 februarie 2010 şi, cu o valoare de peste 2 milioane de euro, este una dintre cele mai mari investiţii începută de la zero în comunitatea târgu-mureşană. Un an şi jumătate mai târziu, centrul BBraun Avitum continuă să fie cea mai importantă investiţie în domeniu serviciilor de dializă private din Tg Mureş şi a impus şi în judeţul Mureş standardele europene în domeniul serviciilor de dializă.

Pacienţii BBraun Avitum beneficiază de transport gratuit către clinică şi alte facilităţi necesare optimizării timpului petrecut în dializă, precum hrană, programe TV prin cablu, acces la internet şi alte programe sociale.

Analizele pacienţilor dializaţi se fac gratuit, în conformitate cu normele europene de igienă şi protecţie, toate costurile aferente tratamentului şi analizelor fiind suportate de Programul Naţional de Dializă, derulat prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Dotările centrului de dializă BBraun Avitum din Târgu Mureş încorporează tehnologii de ultimă generaţie, precum sistemul Dialog+. Acesta reprezintă unul dintre cele mai eficiente şi complete sisteme de dializă din România, care permite pacienţilor, indiferent că sunt trataţi prin hemodializă clasică sau hemodiafiltrare online, să se bucure de un tratament eficient, în condiţii de siguranţă maximă.

În Centrul BBraun Avitum din Târgu Mureş calitatea oricărei analize este măsurată în orice moment, fără a fi nevoie de recoltări de sânge repetate şi analize suplimentare care ar tine pacienţii mai mult timp departe de familie. Acest lucru este posibil datorita utilizarii unui sistem revoluţionar numit Adimea şi utilizat de către toate aparatelor de dializă din centrul BBraun Avitum Târgu Mureş.

Personalizarea tratamentului în funcţie de necesităţile fiecărui pacient este o componentă esenţială a serviciilor medicale Bbraun-Avitum. Pacien’ii care suferă de insuficienţă renală cronică sunt trataţi, în funcţie de indicaţia medicală, atât prin hemodializă, hemodiafiltrare cât şi prin dializă peritoneală. În plus, pacienţii beneficiază gratuit de cele mai noi medicamente apărute pe piaţa europeană, corectând anumite complicaţii date de boala de bază şi care cresc gradul de confort şi durata de supravieţuire a pacienţilor (eritropoetina – aranesp, renagel, venofer, mimpara, zemplar şamd).

Filtrele artificiale reprezintă o componentă esenţială în activitatea oricărui centru de dializă. Aceştia practic înlocuiesc rinichiul şi sunt rinichii artificiali ai pacienţilor dializaţi. La BBraun Avitum pacienţii beneficiază de performanţa filtrelor Xevonta şi de faptul că sunt trataţi diferenţiat, în funcţie de parametrii biologici şi fizici, cu o gamă largă de filtre performante BBraun.

Echipa centrului, condusă de Doctorul Violeta Roman, medic primar nefrologie şi medicină internă este o echipă cu peste 16 ani experienţă în hemodializă.

“Oferim târgu – mureşenilor servicii de dializă de calitate, eficiente şi sigure, la acelaşi standard de calitate pe care îl primesc atât pacienţii noştri din România cât şi cei din Germania, Spania sau orice altă ţară europeană în care activăm. Suntem prima companie privată care a intrat pe piaţa serviciilor de dializă din Târgu Mureş, în anul 2004 când am preluat vechiul centru de dializă din oraş, iar de atunci, prin investiţii serioase în spaţiu, tehnologie şi oameni, am reuşit să ne ţinem aproape pacienţii şi să creştem numărul lor an de an. Le-am promis calitate si siguranţă de la început şi asta le-am oferit, le-am promis performanţă şi avem acum în Târgu Mureş primul centru din ţară unde orice analiză este măsurată calitativ. Planurile noastre nu se opresc aici, în curând centrul din Târgu Mureş va fi dotat cu aplicaţia Nexadia, un alt beneficiu extraordinar pentru pacienţi” declară Gheorghe Bulat, Director General al companiei BBraun Avitum.

Cine este BBraun Avitum

B|Braun Avitum este unul dintre liderii mondiali în domeniul furnizării şi operării de sisteme de dializă şi una din companiile cu cele mai rapide expansiuni. La nivel global, B|Braun Avitum are peste 38.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 4 miliarde euro în anul 2010.

În România compania B|Braun Avitum a intrat din anul 2004, cu investiţii directe de peste 8 milioane de euro şi a reuşit să se poziţioneze ca jucător major al pieţei româneşti de produse şi servicii pentru dializă. În acest moment, B|Braun Avitum operează 7 centre de dializă proprii, situate în Timişoara, Târgu Mureş, Sighişoara, Botoşani, Sfantu Gheorghe, Târgu Jiu şi Suceava.

Pentru anul 2011 planurile de extindere includ alte şase centre de dializă, în condiţiile în care numărul persoanelor diagnosticate cu afecţiuni renale creşte anual cu 10%, în România, cu aproape patru procente mai mult decăt media europeană.

Nexadia® şi Dialog+ în combinaţie

Utilizate în combinaţie, sistemul Nexadia® şi aparatul de hemodializă Dialog+ permit extragerea şi gestionarea inteligentă a datelor. Sistemul Dialog+ dispune de capacităţi de reţea remarcabile şi poate, prin urmare, asista şi degreva utilizatorii în mod optim în cadrul îndatoririlor zilnice ale acestora. Cerinţele de bază pentru un sistem de management al datelor sunt flexibilitatea şi uşurinţa de operare. De aceea, sistemul Nexadia® este adaptat la această funcţie – şi nu invers.

Sistemul de management al datelor Nexadia® permite automatizarea sarcinilor cu un înalt consum de forţă de munca şi timp, ceea ce, în ultimă instanţă, lasă medicilor şi personalului infirmier mai mult timp pe care să-l dedice tratamentului individual al pacienţilor. De asemenea, sistemul asigură o documentare consecventă pentru un management optim al calităţii, precum şi un ajutor preţios în evaluarea datelor colectate. De la tratament la arhivă, Nexadia® contribuie la optimizarea continuă a calităţii tratamentelor de dializă. În structura sa modulară, sistemul de management al datelor Nexadia® ia în considerare nu doar extragerea datelor, ci permite şi prelucrarea, transmiterea şi arhivarea oricăror date specifice tratamentului şi pacientului produse în practica dializei.

Mai multe detalii găsiţi pe site-ul companiei B|Braun Avitum