Centrul de Investigaţii Medicale Bacău, investiţie în valoare de 1 milion de euro, a fost inaugurat, sâmbătă, în prezenţa autorităţilor locale şi mai multor invitaţi din lumea medicală românească, CIM fiind sucursală a Centrului Medical Unirea din Bucureşti.
Localizat în Calea Romanului nr. 39, CIM Bacău oferă servicii precum: investigaţii paraclinice (analize medicale de laborator, imagistică – RMN şi CT, osteodensitometrie, ecografie, electrocardiografie, spirometrie, audiometrie), investigaţii clinice pe specialităţi, balneo-fizio-terapie, medicina muncii, transport sanitar (ambulanţe), precum şi suport în întocmirea documentaţiilor specifice (siguranţa auto, fişe auto).
Instituţia are deja încheiate contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, dar şi cu majoritatea spitalelor locale pentru efectuarea investigaţiilor paraclinice.
”Am avut întotdeauna drept obiectiv oferirea de servicii medicale integrate la cel mai înalt standard, iar faptul că am ales să investim pe piaţa din Bacău este un indicator al faptului că am văzut în aceasta zonă a României una în care cererea de servicii medicale este reală şi încă insuficient acoperită”, a declarat, pentru AGERPRES, Sergiu Neguţ, director general adjunct al Centrului Medical Unirea Bucureşti.
În luna decembrie 2009, în cadrul celei mai mari investiţii din ţară de până atunci, evaluată la peste 1 milion de euro, Centrul Medical Unirea Bucureşti a achiziţionat o participaţie majoritară la CIM Bacău, prima clinică privată din zona Moldova, care a oferit, începând cu 2003, servicii de tomografie computerizată. După preluare, clinica a primit din partea noului proprietar alte dotări medicale de ultimă generaţie, astfel încât, în prezent, apreciază specialiştii prezenţi la inaugurare, CIM Bacău poate oferi servicii de investigaţii şi diagnostic performante, la nivel european.
Centrul Medical Unirea Bucureşti (CMU) a finalizat în februarie anul acesta procesul de vânzare a unei participaţii majoritare de 80% către fondul de investiţii Advent International. Este vorba de cea mai amplă tranzacţie de pe piaţa serviciilor medicale private din România. Centrul Medical Unirea a inaugurat în anul 2009 cea de-a 11-a policlinică a sa în Bucureşti, iar în 2010, odată cu debutul activităţii la CIM Bacău , a şaptea clinică din ţară. Aceiaşi firmă medicală a deschis anul trecut prima bancă de celule stem cu depozitare exclusivă în România, cea de-a treia policlinică din Constanţa – CMU Avamedica, o policlinică dotată şi cu un bloc operator pentru chirurgie oftalmologică în Ploieşti, cea de-a doua policlinică din Cluj – CMU Pasteur. AGERPRES