centru antidiabetic.jpgNoul Centru Judeţean Antidiabetic Satu Mare, realizat din donaţii, a fost vineri inaugurat. Potrivit medicului Marta Bzduch, investiţia în noul centru, aflat la etajul al doilea al Spitalului Vechi Satu Mare, este în jur de 10.000 de euro, banii fiind strânşi printr-un bal de caritate organizat de către Lions Club.

„De 11 ani aveam sediul la subsolul spitalului şi la ploi eram inundaţi. Nu am putut lucra acolo. Am primit spaţiul fostului compartiment de reanimare, iar cu ajutorul sponsorilor Lions Club Satu Mare am reuşit să-l renovăm”, a spus Marta Bzduch.

Noul centru cuprinde o sală de educaţie, o cameră a medicilor pentru consultaţii şi un salon de zi. Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, a salutat iniţiativa clubului Lions de a face această sponsorizare, subliniind că într-un parteneriat al administraţiei cu societatea civilă au de câştigat beneficiarii serviciilor de sănătate.


„Este un model care trebuie urmat în Satu Mare. Doar din fonduri publice ne va fi foarte dificil să punem la punct sistemul sanitar”, a declarat Csehi. Medicii estimează că centrul va fi vizitat zilnic de 120-150 de persoane, în judeţ fiind peste 30.000 de diabetici. Totodată, Lions Club, în colaborare cu Spitalul Judeţean, a organizat vineri o acţiune de determinare a glicemiei, în centrul oraşului. AGERPRES