Circa 300 de cercetători din întreaga lume, cei mai buni în domeniul biologiei moleculare, vor fi prezenți în 2017, la Cluj Napoca, la un prestigios workshop european găzduit în premieră în România, în organizarea Centrului de Cercetări Biologice (CCB) Jibou.
„Pregătim organizarea congresului de anul viitor, a X-a ediție a workshopului european de biologie moleculară la cianobacterii – European Workshop on the Molecular Biology of Cyanobacteria. E una din cele mai prestigioase conferințe pe partea aceasta, unde vin specialiști din toată lumea, și din America, și din Japonia, și din Australia. Scopul în sine al conferinței este schimbul de idei științifice. E prima dată când se organizează la noi în țară. Data trecută, a fost în Olanda, în 2014, la o stațiune de cercetări marine și cei de acolo ne-au propus să organizăm noi următoarea ediție și am acceptat. Conferința se organizează odată la trei ani. Noi organizăm, Centrul de Cercetări Biologice din Jibou, dar pentru că nu avem locația pentru așa un congres mare în localitate sau în Sălaj, am decizia de a organiza evenimentul la un hotel de cinci stele din Cluj Napoca, unde se poate face și cazarea invitaților și sunt și spații de conferințe”, a declarat Cosmin Sicora, directorul CCB Jibou.
Potrivit sursei citate, conferința va fi organizată în perioada 27 august – 1 septembrie 2017, costurile totale fiind de circa 150.000 de euro. „Estimăm undeva spre 300 de specialiști și, de anul acesta, începem strângerea de fonduri, aplicarea pentru granturi. Am depus deja o aplicație la Federația Europeană de Microbiologie, pentru această conferință. Dacă va fi aprobată, ei ne vor da 15.000 de euro, pentru a sprijini tineri cercetători care vor să vină la conferință și oameni de prestigiu care vor să conferențieze acolo. Sperăm să atragem cât mai mulți oameni care să vină în România, în Transilvania, la Cluj Napoca. Chiar mi-au spus colegi din alte țări că abia așteaptă să vină în România, în Transilvania. Pentru știința românească, contează foarte mult să ai un asemenea congres care se ține în România. Comitetul de organizare științific este format din cei mai buni cercetători din lume în domeniul nostru, care vor fi cu siguranță prezenți, alături de cercetători din Finlanda, Australia, Spania, Japonia, Statele Unite, Germania, Portugalia”, a subliniat Cosmin Sicora.
Participanții la conferință vor avea parte și de un scurt program de relaxare, respectiv o vizită la Salina Turda sau o vizită ghidată în centrul istoric al Clujului, la alegere. AGERPRES