Diabeta este prima aplicație de tip chatbot dedicată profesioniștilor în domeniul sănătății. Peste 200 de medici specializați în diabet și nu numai utilizează acum aplicația pentru a afla rapid informații despre tratamentele disponibile pentru diabet.

Aplicația folosește inteligența artificială pentru a procesa volume mari de date dintr-o listă extinsă de referințe. Aceste referințe includ: protocoalele oficiale pentru tratamentul diabetului, ghidurile de management al diabetului, rezumatele caracteristicilor produselor utilizate în România în tratamentul diabetului. Lista completă a surselor și referințelor utilizate de Diabeta poate fi vizualizată aici.

Lista surselor de referințe este actualizată continuu, în urma update-urilor care vizează protocoalele oficiale, modificările RCP-urilor și includerea de noi produse (de exemplu, pompe de insulină) ce pot fi utilizate în tratamentul diabetului.

Medicii care doresc să afle rapid răspunsuri la întrebări despre tratamentele disponibile pentru diabet se pot înregistra gratuit pentru a utiliza aplicația, pe www.diabeta.ro.

Diabeta a fost dezvoltată de o companie românească, Apollo AI Technologies, specializată în crearea de aplicații profesionale bazate pe inteligență artificială.

Aplicația este pusă la dispoziția medicilor din comunitățile medicale profesionale administrate de Oameni și Companii, cu susținerea partenerilor Novo NordiskBoehringer – Ingelheim și Medtronic.