Cauzele pentru care România a înregistrat cea mai mare rată a mortalității cauzate de COVID-19

România a înregistrat miercuri cea mai mare rată a mortalității cauzate de COVID-19, dintre toate statele europene, respectiv de 3,1 la 100.000 de locuitori, potrivit Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. Despre cauzele pentru care se întâmplă acest lucru, Sănătatea TV a stat de vorbă cu dr. Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Clinic Colentina din Bucureşti.

Medicul ATI a spus că principala cauză pentru care mortalitatea COVID-19 este ridicată în România este depistarea virusului “extrem de târziu” la persoanele afectate, dar și faptul că în țara noastră oamenii sunt foarte bolnavi, cu multe comorbidități.

“ Ceea ce am văzut eu este ceva incredibil. Nu am știut că există atâția oameni atât de grav bolnavi în România. Virusul este ceea ce le-a pus capac”, a afirmat dr. Laura Zarafin.

Medicul a spus că oamenii sunt foarte bolnavi în România pentru că în general nu există educație sanitară și nu există prevenție.

“La noi așteptăm să facă AVC-ul și după aceea umblăm cu el cu elicopterul să îi tratăm AVC-ul, nu îl prevenim, de exemplu. La fel se întâmplă și în celelalte boli. Nu facem prevenție. Asta este adevărul”, potrivit specialistului ATI.

 

 

Materialul integral pe www.sanatateatv.ro