Timp de secole s-a crezut că obezitatea se datorează strict excesului de calorii, scrie worldobesity.org. Consumul intens de calorii fără a ”scăpa” apoi de ele face să devii gras, pe scurt. Recent, o altă cauză a obezității este admisă de tot mai mulți specialiști: EDC-urile (Endocrine-disrupting chemicals- substanțe chimice care afectează sistemul endocrin). Aceste EDC-uri sunt compuși chimici produși de om, care devin din ce în ce mai răspândiți în mediul înconjurător și care afectează sistemele hormonale umane. Pot fi găsiți aproape peste tot: în sticlele de băuturi din plastic, în foliile de ambalare ale alimentelor, în vopseluri, în cosmetice, sunt încorporate în covoare și materiale de mobilier. Despre ele se știa afectează sistemul reproductiv uman, că duc la creșterea riscului de a face anumite tipuri de cancer, dar acum s-a dovedit că afectează formarea țesutului adipos, controlul apetitului și creșterea în greutate.

Într-o lucrare publicată luna aceasta în Obesity Reviews, se arată că EDC-urile sunt susceptibile de a crește riscul de obezitate la fel de mult ca mâncatul în exces sau sedentarismul. Concluzia? Politicile de prevenire a obezității trebuie să ia în considerare EDC-urile.

Există aproape 85.000 de produse chimice produse de om, dintre care cu multe intrăm în contact în fiecare zi, scrie endocrine.org. Doar aproximativ 1% dintre acestea au fost studiate din punct de vedere al siguranței umane.

 

 

 

Materialul integral pe www.hotnews.ro