Servicii Ambulanta

Managerul SABIF, Alis Grasu: S-au luat măsuri sporite de dezinfecţie, de protecţie a echipajelor

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF), Alis Grasu, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că s-au luat măsuri sporite de dezinfecţie şi de protecţie a echipajelor.

Patru cadre de la Ambulanţa Ţăndărei, confirmate cu COVID-19

Patru cadre ale Serviciului de Ambulanţă Ţăndărei au fost confirmate cu COVID-19, fiind dispusă măsura de izolare la domiciliu a întregului personal medical şi suspendarea activităţii acestuia, a anunţat, marţi, Prefectura Ialomiţa.

Managerul SAJ Suceava recunoaște neregulile reclamate de angajați: „Am făcut ceea ce spune legislaţia”

Managerul Ambulanţei Suceava recunoaşte că tot ceea ce spun subalternii săi este adevărat. Angajații au fost trimiși în misiuni, în perioada în care așteptau rezultatele testelor. În izolare au stat doar cei care aveau simptome clare de îmbolnăvire. În aceste condiții, oficialul susține că a respectat toate protocoalele stabilite de Ministerul Sănătății și de Institutul Național

Serviciul de Ambulanţă Prahova angajează asistenţi medicali şi şoferi, pe perioadă determinată

Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Prahova angajează asistenţi medicali şi şoferi fără concurs, pe perioadă determinată de şase luni, se arată pe site-ul instituţiei. Anunţul de angajare, postat miercuri, precizează posturile pentru care se angajează personal. 

Continuă programul de înzestrare a parcului auto al Serviciilor Judeţene de Ambulanţă, SMURD şi al Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), prin departamentele sale specializate, acordă o importanţă deosebită, mai ales în această perioadă dificilă, domeniului sanitar.

Federaţia Sindicală ‘Ambulanţa’: 80 de angajaţi – confirmaţi pozitiv cu COVID-19, 269 – în izolare

Un număr de 80 de angajaţi ai Serviciilor Publice de Ambulanţă sunt confirmaţi pozitiv cu COVID-19, iar 269 se află în izolare, informează, luni, Federaţia Naţională Sindicală "Ambulanţa" din România într-un comunicat transmis AGERPRES.

Tătaru: Vom angaja 1.000 de persoane la DSP-uri şi alte 1.000 în structurile de Ambulanţă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, vineri, că, în perioada următoare, vor fi angajate 1.000 de persoane în Direcţiile de sănătate publică şi alte 1.000 în structurile serviciilor de Ambulanţă.

Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede suplimentarea cu câte 1.000 de posturi pentru DSP-uri şi serviciile de ambulanţă

Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, o hotărâre care prevede suplimentarea cu câte o mie de posturi a direcţiilor de sănătate publică şi a serviciilor de ambulanţă. 

O companie clujeană poate produce ambulanțe pentru transportul pacienților infectați cu noul coronavirus

Compania clujeană Deltamed a stabilit recordul mondial pentru cel mai sigur vehicul pentru transportul pacienților cu boli extrem de contagioase, conform World Record Academy (WRA).

Federaţia ‘Ambulanţa’ solicită echipament de protecţie

Conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale "Ambulanţa" solicită Guvernului şi Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă să asigure echipamentul necesar de protecţie pentru Serviciile publice de ambulanţă la nivelul necesarului, în condiţiile în care în prezent 3 angajaţi sunt infectaţi cu COVID-19, iar 113 sunt în izolare.