Diabet

Webinar RoDiabet – Ora Pacientului: Ce măsuri luăm pentru a ne proteja de Covid – 19 dacă avem diabet zaharat

”Pacientul cu diabet zaharat este un pacient vulnerabil la infecțiile cu Covid-19, dar tot există o multitudine de factori care îl pot proteja. Află de ce, cum și când pot și aplicate cele mai simple măsuri pentru rezultatele cele mai bune”, explică Conf. Dr. Anca Pantea Stoian motivele pentru care ar trebui să participăm la

Prof. Dr. Adrian Covic: Auto-protecția s-a transformat într-o frică incredibilă, sunt pacienți care nu vin la medic, avem spitale goale și medici care refuză tratamente!

Impactul pandemiei COVID-19 și al restricțiilor impuse de starea de urgență asupra activității medicale a fost unul negativ, deoarece măsurile luate nu au fost gândite consecvent și au dus la o restricționare importantă a activității în clinici și spitale, mai ales în ceea ce privește pacientul cronic.

Webinar RoDiabet: Ora Pacientului, joi 28 mai 2020

Află de la specialiști și reprezentanți ai asociațiilor persoanelor cu diabet cum poți gestiona corect diabetul în timpul pandemiei Covid -19.

7 medicamente care pot afecta gestionarea nivelului de zahăr din sânge

Atunci când o persoană dezvoltă diabet de tip 2, adesea, acesta vine însoțit și de alte probleme de sănătate, iar aceste complicații necesită tratament ce poate afecta nivelul zahărului din sânge.

Dr. Mihai Comşa (Asociația Sports & Diabetes): Restricțiile de deplasare duc în multe cazuri la reducerea activității fizice, cu un efect de creștere a glicemiilor și creșterea aportului caloric zilnic

Marea majoritate a pacienților cu diabet, conștienți de faptul că sunt o categorie de populație la risc în cazul infecției COVID-19, au respectat cu strictețe indicațiile de distanțare socială și masurile de igienă în ultimele două luni, susține Dr. Mihai Comşa, Medic Specialist Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice, membru al Asociației Sports & Diabetes.

Maria Mesaroș, președinte FADR: Mulţi pacienți nu mai iau doza întreagă sau chiar au renunţat la tratament, din cauza lipsei medicamentelor pe bază de Metformină

Maria Mesaroș, președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România, spune că actuala criză provocată de pandemia COVID-19 a impus o comunicare multa mai complexă cu toți membrii federației, atât telefonic, cât și în mediul online.

Tratamentul cu metformină are beneficii pe termen lung pentru diabetului zaharat de tip 2, dar și pentru alte afecțiuni

Tratamentul cu metformină este recomandat pentru tratarea glicemiei în rândul persoanelor cu diabet zaharat de tip 2, dar s-a dovedit că are și o serie de alte beneficii. În cazul diabetului de tip 2, metformina reduce producția de glucoză și favorizează absorbția insulinei.

Gabriela Airinei, vicepreședintele Asociației “Da, și eu pot să lupt cu diabetul”: Trebuie să fim atenţi la igienă și conştienţi că acest virus nu este o glumă

“Impactul pandemiei Covid-19 este unul destul de puternic în rândul persoanelor cu diabet, atât pentru prevenirea îmbolnăvirii, cât şi pentru a încerca continuarea unui stil de viaţă sănătos în izolare. Ştim că riscul de infecţie este sporit la persoanele cu diverse afecţiuni, aici intrând şi persoanele cu diabet, comparativ cu populaţia generală”, spune Gabriela Airinei, vicepreședintele Asociației "Da, și eu

Portalul RoDiabet.ro demarează o campanie publică de informare și educare a persoanelor cu diabet pe timpul pandemiei COVID -19

Oameni și Companii prin platforma RoDiabet.ro, cu susținerea asociațiilor de pacienți cu diabet și a specialiștilor în domeniu, a demarat în cursul lunii mai o amplă campanie națională digitală de prevenție, care își propune educarea, informarea și conștientizarea publicului larg, și în special a persoanelor cu diabet și familiilor acestora, cu privire la riscurile la

Inflamația ar putea fi legătura între demență, cancer și coronavirus

Diabetul tip II, bolile de inimă, Alzheimer, cancer şi COVID-19. Deşi boli diferite, acestea au o problemă similară la bază: inflamația.