ATI

Dr. Rely Manolescu: Deși folosim roboți și monitoare sofisticate, anestezia este încă un mister

Din 1990 pana în 2019 a existat o evoluție spectaculoasă în anestezie, însă, în momentul de față, folosind roboți, monitoare super sofisticate, noi nu știm mecanismul de acțiune al drogurilor, nu cunoaștem cum acționează drogul anestezic pe celula nervoasă, a declarat dr. Rely Manolescu, medic coordonator ATI MedLife Grup.

Ameliorarea sau eliminarea durerii prin infiltrațiile lombare

Infiltrațiile lombare sunt resurse terapeutice importante, care permit ameliorarea sau dispariția durerilor lombare sau a durerilor de tip sciatică (dureri în întregul membru inferior) și cruralgie (durere la nivelul coapsei).

Continuă înscrierile pentru cursul ”Malnutriția – ucigașul tăcut din spitale”, organizat la Iași, în 24-25 octombrie 2019

Cel mai important simpozion de nutriție din zona Moldovei, ”Malnutriția – ucigașul tăcut din spitale” se va desfășura la Iași, Hotel Ramada, pe parcursul a două zile, în perioada 24-25 octombrie 2019. Simpozionul este organizat de Oameni și Companii cu susținerea partenerului B. Braun și sub egida Universității de Medicină și Farmacie ”Gr. T. Popa”

Sorina Pintea: Un nou centru de mari arşi va fi construit la Timişoara, actualul va deveni centru politraumă

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că până în anul 2023 la Timişoara se va construi un nou centru pentru marii arşi, cel inaugurat pe 9 octombrie urmând să devină la acel moment centru de politraumă.

Dr. Radu Stoica: ATI, secția unde se duce lupta dintre viață și moarte

Dincolo de cazurile postoperatorii, în secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă ajung pacienții critici, care au nevoie de susținerea și menținerea funcțiilor vitale. La ATI se duce practic lupta dintre viață și moarte. O luptă pe două fronturi.

Prof. Univ. Dr. Ioana Grigoraș: Nutriția clinică este o placă turnantă pentru managementul oricărui pacient spitalizat

Prof. Univ. Dr. Ioana Grigoraș, coordonatorulul Simpozionului de educație medicală continuă “Malnutriția – ucigașul tăcut din spitale” (Iași, 24-25 octombrie 2019), susține că nutriția trebuie să fie o componentă importantă a managementului oricărui pacient spitalizat și trebuie să fie mereu în atenția echipei medicale, care se ocupă de acesta.

Clinica de mari arşi a Spitalului Judeţean Timişoara este funcţională

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Marius Craina, a anunţat că în această săptămână va fi inaugurată Clinica de mari arşi a unităţii medicale, prima din ţară de o asemenea anvergură, pentru început, cu trei boxe, urmând ca până la finele lunii octombrie să fie date în folosinţă şi celelalte două.

Multe internări la terapie intensivă ar putea fi prevenite, ceea ce ar crește calitatea îngrijirii

Multe internări la unitățile de terapie intensivă (ATI) ar putea fi prevenite, ceea ce ar scădea costurile pentru sănătate și ar îmbunătăți îngrijirea, conform unei cercetări publicate în”Annals of the American Thoracic Society”, intitulată ”Potentially Preventable Intensive Care Unit Admissions in the United States, 2006 – 2015”.

O nouă tehnică introdusă de un medic român a redus la jumătate cazurile de stop cardiorespirator

La Timișoara, medicul Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Terapie Intensivă, a implementat, în premieră națională, un sistem american care presupune ca o echipă de medici de la ATI să fie prezentă și în alte secții ale spitalului, unde există pacienți gravi care au nevoie de îngrijire susținută.

Spitalul din Hunedoara a primit cinci stații performante de anestezie

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a primit cinci stații performante de anestezie. Acestea au intrat în dotarea Secției „Anestezie-Terapie Intensivă” a unității medicale printr-un program al Ministerului Sănătății, derulat prin Banca Mondială.