Casa de Asigurări de Sănătate Giurgiu va achita toate datoriile către spitale şi Serviciul de Ambulanţă Giurgiu pentru acest an în urma rectificării bugetare cu suma de aproximativ cinci milioane de lei.
„Domeniile asistenţei medicale care au beneficiat de această suplimentare au fost în primul rând spitalele, Ambulanţa şi asistenţa medicală primară, medicii de familie, medicii specialişti, dar şi laboratoarele de analize medicale şi furnizorii de echipamente medicale”, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, directoarea Casei de Asigurări de Sănătate Giurgiu, Florentina Popescu.
Ea spune că această această alocare suplimentară asigură posibilitatea de a plăti serviciile medicale efectuate de furnizorii de servicii medicale şi, în special, serviciile medicale efectuate de spitale şi de Ambulanţă.
‘Practic, aceste sume, care sunt credite bugetare şi se vor plăti până la finalul anului, ne dau acum siguranţă de a intra pe bugetul anului 2011, pe aceste domenii ale asistenţei medicale pe care le-am menţionat, fără datorii către spitale şi Ambulanţă’, a precizat Florentina Popescu. Astfel, medicii de familie din judeţ vor primi suma de 120.000 de lei, medicii specialişti – 11.000 de lei, laboratoarele de analize – 130.000 de lei, Ambulanţa – suma de 789.000 lei, pentru dispozitive medicale va fi alocată suma de 231.000 de lei iar pentru spitale – aproape patru milioane de lei. AGERPRES