Diabetul este o boală perfidă, tăcută, care se poate depista uşor, dar este depistată greu în contextul neîncrederii în sistemul de sănătate, a declarat joi consilierul premierului, Carmen Orban, care a susţinut necesitatea introducerii educaţiei medicale cât mai curând în şcoli.

Carmen Orban a participat la o conferinţă de presă organizată de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, în contextul Zilei Mondiale a Diabetului.

„Vorbim despre o boală perfidă, tăcută, care se poate depista uşor, dar care din păcate este depistată greu datorită, aş putea spune, nu accesului greu la sistemul de sănătate, ci datorită neîncrederii în sistemul de sănătate pacienţii încep să meargă din ce în ce mai greu la spital. Ca atare, sunt din ce în ce mai greu diagnosticaţi, lucruri care impactează foarte mult întregul sistem de sănătate (…) Din punctul meu de vedere este extrem de important să ştim că educaţia stă la baza unei societăţi sănătoase şi dacă ne educăm copii în ceea ce priveşte alimentaţia, traiul sănătos şi o viaţă echilibrată, putem să vorbim de mult mai puţini pacienţi pe viitor. Trebuie să facem toate eforturile să găsim soluţia astfel încât sănătatea şi educaţia medicală să ajungă în şcoli cât mai repede”, a spus Orban.

Ea a afirmat că programul de sănătate pentru diabet este bine finanţat, dar a arătat că există zone din ţară în care pacienţii nu au acces la sistemul de sănătate, întrucât nu există medici.

„Vorbim despre un program de sănătate foarte bine finanţat. (…) Aşa cum sunt ca de obicei cârcotaşi, trebuie să cârcotesc şi să spun că mai trebuie făcute multe lucruri. Am văzut că vorbim de un număr foarte mare de rezidenţi şi vorbim de o posibilitate de creştere a numărului de rezidenţi, dar asta nu se traduce în automat în acces nediscriminatoriu la consulturile de diabetologie zone defavorizare. Sunt foarte multe zone defavorizate unde pacienţii nu au acces la sistemul de sănătate atât în domeniul diabetologie, cât şi în alte domenii”, a susţinut Carmen Orban.

În opinia sa, prevenţia este foarte importantă, iar screeningul poate salva multe vieţi.

„Prevenţia este şi extrem de importantă şi asta ţine tot de educaţie, dar screeningul ne poate ajuta. (…) Dacă noi testăm din timp, putem diagnostica nişte pacienţi, asta înseamnă că acei pacienţi pot fi trataţi din timp şi nu mai ajung să aibă boli multiple şi comorbidităţi, pentru că această boală vine la pachet cu alte boli. Această boală vine cu complicaţii foarte mari, iar costurile pentru tratament sunt imense. Eu cred că un pacient investigat corect, la timp şi supus unui tratament corect înseamnă vieţi salvate şi şansă la viaţă mult mai bună şi, de ce nu, trebuie să recunoaştem şi un efort financiar scăzut pentru bugetul de stat al ţării”, a arătat Orban. AGERPRES