Capacitatea de testare a cazurilor de coronavirus la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare a fost dublată începând de vineri, după achiziţia unei noi linii de testare, a informat Consiliul Judeţean.

„O nouă acţiune în echipă: Primăria şi Consiliul Judeţean Satu Mare achiziţionează echipamente noi, dublăm capacitatea de testare! Primăria municipiului Satu Mare a cumpărat un sistem automat de extracţie care creşte considerabil numărul de teste ce pot fi efectuate într-o zi la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Datorită aparatului achiziţionat de Primăria municipiului Satu Mare, viteza de testare a pacienţilor a crescut de la 32 de teste pe zi la 72 de teste. Sistemul a fost pus în funcţiune vineri dimineaţă, în nord-vestul ţării existând un asemenea sistem doar la Cluj-Napoca şi Oradea. Având în vedere că vârful de infectare cu coronavirus se estimează a fi în ultimele două săptămâni din aprilie, vom fi mai bine pregătiţi să-i depistăm pe cei infectaţi”, precizează informarea Consiliului Judeţean. AGERPRES