pacienti pe hol.jpgAsociaţia Medicilor de Familie Bucureşti (AMFB) şi Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov (PMFB) au iniţiat împreună cu Asociaţia Naţională pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) o campanie de informare a pacienţilor despre drepturile lor privind actele medicale eliberate de furnizorii de servicii medicale. Campania este susţinută de CASMB şi CAS Ilfov.

Cele două organizaţii ale medicilor de familie au trimis spitalelor din Bucureşti şi Judeţul Ilfov o scrisoare în care amintesc managerilor obligaţiile pe care le au spitalele ca furnizori de servicii medicale în contract cu casele de asigurări. Scrisoarea este însoţită de afişe pentru pacienţi, cu rugamintea ca managerii să dispună afişarea lor in locuri vizibile în spitale.

Informarea va fi făcută şi în ambulatoriile de specialitate din Bucureşti si Ilfov, astfel încât la toate nivelurile de asistenţă medicale pacientii să fie informaţi. Pacienţii vor fi deasemenea informaţi în toate cabinetele medicilor de familie, cu privire la finalizarea actului medical la fiecare nivel de asistenţă medicală pe care il accesează.