Camera de Comerț Britanică Română, cu sprijinul Camerei de Comerț Eleno-Română, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Telemedicinei, BDR Associates, Tarus Media și Oameni și Companii, au organizat în data de 22 septembrie o conferință pe tema asistenței medicale, axată pe tendințele actuale din industria farmaceutică în raport cu sustenabilitatea mediului.
Dezbaterea s-a focusat pe oportunitățile generate de instrumentele și serviciile digitale disponibile în prezent pentru a sprijini tratamentul pacienților și pentru a îmbunătăți performanța și calitatea sistemelor de sănătate actuale. Această discuție a contextualizat perspectivele de reglementare la nivel național și cele mai eficiente modele de practici pentru companiile active în domeniul sănătății, împreună cu mediul academic și cel privat.
Evenimentul a fost moderat de Dr. Bogdan Cristian Pană – doctor în Sănătate Publică și Management, lector în cadrul Departamentului de Sănătate Publică și Management al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București – cu o experiență bogată în sistemele de sănătate publică și privată din România. El a menționat: „Noile tendințe în asistența medicală digitală fac loc unor oportunități pentru un acces mai bun, creșterea disponibilității, însă acestea vin și cu provocări și întrebări privind inegalitățile și aplicarea malpraxisului. Evenimentul a avut parte atât de dezbateri interesante, cât și de opiniii din partea experților din domeniu.”
„A fost o adevărată plăcere să văd un grup atât de puternic de minți sclipitoare lucrând împreună pentru aceleași obiective, mai exact, prosperitatea continuă și atenția la calitatea asistenței medicale în România”, a spus Colin Lovering, președintele BRCC.
„Conferința în domeniul asistenței medicale organizată de BRCC a reunit importanți acționari specializați în asistența medicală, printre care și ADPT – Asociația pentru Dezvoltarea și Promovarea Telemedicinei – Telios Care, Regina Maria, ETeledoc, Danilescu Hulub & Partners, cu paneliști preocupați să analizeze și să dezbată provocările reale cu care se confruntă astăzi asistența medicală și să introducă idei și abordări noi care pot ajuta la începerea remedierii unor probleme existente. Au fost prezentate idei inovatoare, care sprijină tehnologia sănătății, sănătatea digitală și telemedicina, precum și o nouă legislație”, a menționat Charles Crocker, Vicepreședinte BRCC.
Panelul I: „Coaliția pentru asistență medicală sustenabilă și îmbunătățirea standardelor de îngrijire a pacienților” s-a concentrat pe principalele provocări pentru sistemul local de sănătate din România, precum și pe dezbateri despre un sistem medical local mai bun pentru pacienți și rolul digitalizării.
Dragoș Butufei, fondator Doctor Tom, a menționat: „Industria sănătății este una dintre cele mai complexe la nivel global. Ea reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni ai unei societăți. Nu sunt medic, dar experiența mea profesională în mediul sanitar privat m-a determinat să-mi continui misiunea. Proiectul Doctor Tom reprezintă experiența mea generală de-a lungul vieții și face parte din ceea ce sunt.”
Panelul II: „Oferirea asistenței medicale în România în contextul sustenabilității” – în cadrul acestui panel, discuțiile s-au axat pe frontul tehnologic ca fiind cheia pentru un sistem medical îmbunătățit, subliniind câteva soluții digitale oferite de Regina Maria, ETeledoc și Telios pentru a susține o interfață mai eficientă cu pacienții și un acces mai rapid și mai ușor pentru specialitățile de urgență.
Camera de Comerț Britanică Română își asumă angajamentul de a se implica și de a activa în reprezentarea interesului membrilor noștri în sectorul sănătății și contribuția la digitalizarea sistemului, BRCC fiind și co-președinte împreună cu CCIFER în grupul de lucru CDR Healthcare. Începând cu anul trecut, BRCC a creat un grup de lucru intern pe Sănătate pentru a pune în practică mecanisme de cooperare, pentru a încuraja schimbul de bune practici, idei, diagnostice și oportunități în domeniul sănătății. Obiectivele principale ale grupului sunt: promovarea expertizei britanice în domeniul sănătății, prin prezența mai multor acționari din acest sector, membri ai BRCC, contribuirea la îmbunătățirea sistemului de sănătate din România cu ajutorul unor expertize britanice recunoscute la nivel mondial, precum și încurajarea schimbului de bune practici și a cooperării între diferiți acționari din sector.