Afirmă Dr. Iulian Popescu, Director General, Centrul pentru Managementul Serviciilor de Sănătate (CMSS), într-un interviu acordat portalului www.MedicalManager.ro.
Dr. Iulian Popescu prezintă rezultatele Centrului pentru Managementul Serviciilor de Sănătate în urma anului 2010, planurile de dezvoltare şi obiectivele principale pentru anul 2011, precum şi opinia sa despre comasarea şi reorganizarea spitalelor din România.
– Domnule Director Dr. Iulian Popescu, Centrul pentru Managementul Serviciilor de Sănătate a intrat în cel de-al şaselea an de activitate. Povestiţi-ne, vă rog, cum a fost anul 2010 pentru compania dumneavoastră şi cum credeţi că va fi 2011.
– Anul 2010 aşa cum a fost, a fost un an dificil atât pentru toate companiile din România, cât şi pentru populaţie în general.Totuşi, am putut să ne planificăm bine resursele şi am avut totdeauna o atitudine permanentă de a veni în întâmpinarea clienţilor noştri. Am oferit serviciile noastre la acelaşi nivel de calitate, chiar dacă în unele cazuri am făcut şi concesii financiare. Un lucru foarte prost pentru companiile care lucrează în general în sistemul public a fost că plăţile se făceau cu întârziere, iar TVA-ul crescut de la 19% la 24% a diminuat lichidităţile firmei.
Suntem mulţumiţi că firma noastra a reuşit să se achite de toate obligaţiile contractuale şi totodată de toate obligaţiile către salariaţii noştri şi către Bugetul de Stat.
Anul 2011 cred că va fi un an în care economia românească se va stabiliza şi este posibilă şi o uşoară creştere, ceea ce va însemna că există premisele unei îmbunătăţiri a fluxurilor financiare, în special a celor din zona publică.
– Ce obiective şi planuri de dezvoltare aveţi pentru anul acesta?
– CMSS va continua politica sa de a veni în întâmpinarea clienţilor săi, continuând ca şi până acum să investească în pregătirea şi perfecţionarea membrilor săi; dorim totodată să ne păstrăm portofoliul de clienţi.
Ca planuri de dezvoltare, noi împreună cu alţi parteneri cunoscuţi pe piaţa medicală românească dorim să intrăm în competiţia pentru preluarea unui spital în management privat. La momentul oportun vom putea oferi detalii despre o echipă competitivă, multidisciplinară cu nume cunoscute şi respectate în sistemul sanitar. După ştiinţa mea, există un spital judeţean la care acest lucru s-a întâmplat.
– Aţi introdus în oferta pentru 2011 servicii şi produse software noi? Dacă da, care sunt acestea şi care este funcţionalitatea lor?
– Datorită faptului că au avut loc schimbări în legislaţie, sigur că şi firma noastră s-a adaptat şi va putea oferi pieţei produse software noi. Noi lucrăm cu parteneri din Australia de unde s-a preluat sistemul de codificare clinică şi s-a adaptat cerinţelor româneşti. Din păcate, aşa cum e o tradiţie în sistemul public românesc, aceste schimbări s-au făcut într-o modalitate netransparentă, de multe ori cu caracter retroactiv şi într-o modalitate discutabilă.
– Care este opinia dumneavoastră, ca director de companie specializată în managementul serviciilor de sănătate, despre comasarea şi reorganizarea spitalelor din România? Care credeţi ca sunt punctele tari şi punctele slabe ale acestei transformări din sistemul medical românesc?
– Comasarea şi reorganizarea spitalelor a fost o idee despre care s-a discutat ani de zile. Ea poate să fie un succes, cum poate totodată să fie un eşec răsunător cu consecinţe şi mai proaste faţă de sistemul sanitar actual. Totul depinde de modul în care este gândit procesul şi mai ales de modul în care el este pus în practică. Deci, ca puncte tari aş enumera faptul că prin comasare şi reorganizare pot fi eficientizate anumite servicii şi/sau spitale, se pot crea resurse pentru realizarea unui sistem de paturi de cronici care este util şi necesar în acest moment. Punctele slabe sunt după părerea mea mult mai numeroase în acest moment şi aş enumera caracterul arbitrar şi uneori ilogic al unor comasări sau reorganizări. Nu există criterii clare, transparente, şi nu este cunoscut colectivul de specialişti care să poată să dea argumentaţii şi explicaţii despre acest proces. Procesul este foarte politizat, ceea ce mută discuţia din zona profesională în zona contradictorie a polemicilor politice. Acest proces nu trebuie să fie unul izolat de restul tipurilor de servicii primare şi ambulatorii. Nu sunt definite foarte clar sursele financiare de susţinerea acestui proces.
Mai sunt şi altele, dar vreau să spun totuşi că este curajoasă şi lăudabilă încercarea Ministerului Sănătăţii de a reforma sistemul spitalicesc. Totul este aşa cum am mai spus, modul în care este făcut şi vreau să accentuez că procesul trebuie să fie unul transparent şi profesional în primul rând.
– Spre finalul anului precedent, Centrul pentru Managementul Serviciilor de Sănătate şi-a modernizat şi actualizat site-ul, www.cmss.ro. Ce ne puteţi spune despre acest lucru şi care au fost motivele care au stat la baza acestei schimbări?
– Acest lucru stă în politica de imagine şi de prezentare a firmei noastre care trebuie să se adapteze cerinţelor pieţei medicale româneşti. Anul trecut (şi vom continua şi anul acesta), firma a alocat resurse importante pentru promovarea şi cunoasterea Centrului pentru Managementul Serviciilor de Sănătate şi a activităţii acesteia.