Brăila va avea un centru de tratament complet al glaucomului, unicul de acest gen din ţară, după cum a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul medical Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Mihai Iugulescu.

„Va fi singurul centru din ţară pentru tratament complet al glaucomului. Nici la Bucureşti nu există un astfel de centru, este doar o secţie în cadrul unui spital. În momentul de faţă a fost ajudecată licitaţia pentru realizarea acestui proiect, care va fi gata anul viitor, şi vom trimite medici la specializare”, a declarat Iugulescu.

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Rodica Sin, a declarat că investiţia pentru modernizarea întregii secţii de ORL din cadrul instituţiei se ridică la 830.000 lei, bani acordaţi din bugetul Consiliului Judeţean Brăila. ‘Secţia va fi modernizată şi va fi dotată cu patru săli de operaţie. Va fi reconstruită de la cărămidă şi va fi utilată cu aparatură de ultimă generaţie’, a explicat Rodica Sin. AGERPRES