Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC) se referă la un grup de boli (bronșita și emfizemul pulmonar) care cauzează blocarea căilor respiratorii și probleme de respirație . În plus, poate provoca și pierderea în greutate din cauza mai multor motive. Centrele de Control și Prevenire a Bolii (CDC) afirmă, conform statisticilor, că BPOC reprezintă a patra cauză de deces în Statele Unite ale Americii.
Simptomele BPOC includ: tuse cronică cu spută și dificultăți de respirație.
Aproximativ 25-40% dintre persoanele care trăiesc cu BPOC se confruntă cu pierderea în greutate. Pierderea în greutate poate duce la reducerea masei musculare și la scăderea calității vieții.
De ce apare pierderea în greutate?
Când o persoană slăbește involuntar din cauza BPOC, doctorii numesc acest efect ”declinul” BPOC. Acest efect face referire la faptul că persoana afectată se va confrunta cu pierderea progresivă a masei musculare și reducerea forței musculare asociate acesteia (distrofia musculară).
Lipsa poftei de mâncare
Lipsa poftei de mâncare apare din cauza dificultăților de respirație. Persoanele cu BPOC au identificat și alte cauze:
- mâncarea nu mai are gust
- medicamentele pentru tratarea BPOC duc la pierderea poftei de mâncare
- oboseala
Cele mai frecvente efecte includ:
- scăderea masei musculare – corpul va folosi țesutul muscular pentru a avea energia necesară
- slăbirea mușchilor, inclusiv a celor respiratori
- dificulțăți de respirație
- reducerea apetitului duce la carențe nutriționale
O persoană care trăiește cu BPOC are nevoie de 430-720 de calorii în plus pentru a putea susține efortul depus în respirație.
American Lung Association afirmă că persoanele care trăiesc cu BPOC sunt mai predispuse să dezvolte depresie și anxietate. Potrivit Asociației Americane de Psihiatrie, depresia poate duce și la pierderea în greutate, ceea ce înseamnă că o persoană care prezintă ambele afecțiunii va slăbi involuntar și din această cauză.
Într-un studiu din 2016, cercetătorii au descoperit că stadiile avansate ale bolii afectează pierderea în greutate (doar cazurile severe duc la slăbirea involuntară). Dacă o persoană se află într-un stadiu incipient de BPOC, probabilitatea este să fie supraponderală.
Riscurile sunt reprezentate de:
- deficiențele nutriționale – cercetătorii au descoperit că terapia medicală nutrițională poate fi un instrument eficient de tratament; cu o alimentație adecvată, prognosticul general și calitatea vieții unei persoane afectate de BPOC se pot îmbunătăți
- atrofia musculară – poate îngreuna activitățile cotidiene; atrofia musculară la persoanele cu BPOC ar putea afecta calitatea vieții și prognosticul
American Lung Association oferă un ghid alimentar care poate ajuta alimentația și creșterea în greutate a unei persoane cu BPOC. Dieta echilibrată vine cu câteva sfaturi în plus:
- 4–6 mese mai mici pe zi
- mesele mai consistente să fie luate în prima parte a zilei, dacă oboseala se accentuează în cursul zilei
- înainte de a lua masa să existe o perioadă de odihnă
- evitarea alimentelor care provoacă balonare
- suplimentele alimentare să fie luate înainte de somn
Articol preluat și tradus de pe MedicalNewsToday.com