Peste 100 de medici de familie din judeţul Botoşani şi-au manifestat intenţia de a încheia contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) privind prestarea de servicii în campania de vaccinare a populaţiei împotriva virusului COVID-19, a declarat, luni, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Carmen Nicolau.

Potrivit acesteia, cei peste 100 de medici de familie au transmis CJAS solicitări de încheiere a contractelor pentru programarea pacienţilor din liste la vaccinare.

„Încă nu am încheiat contractele, dar sunt peste 100 care au depus cereri. Probabil că vor fi toţi medicii implicaţi în acest program”, a afirmat Nicolau.

Preşedintele Colegiului Medicilor din Botoşani, Didi Moşneguţu, admite că, în momentul în care va exista un vaccin care nu necesită depozitare în condiţii speciale, medicii de familie vor face nu doar programarea pacienţilor, ci şi imunizarea propriu-zisă.

„Medicii de familie doresc să se implice în campania de vaccinare, iar Ordonanţa 3 implică acum medicii de familie în procedura de programare şi de monitorizare a evoluţiei post-vaccin. În general, medicii de familie sunt dispuşi să facă acest lucru. Probabil că, în momentul în care va exista un vaccin care să poată fi stocat la noi şi să nu necesite condiţii speciale, cum ar fi să fie păstrat la -70 de grade, cu siguranţă că vor fi medici care vor vaccina fără nicio problemă. Noi am vaccinat dintotdeauna. De ce ar fi acest vaccin diferit şi să nu îl facem?”, a afirmat Moşneguţu.

Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii, „pentru activitatea prestată de medicii de familie cu liste proprii aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate în vederea informării, programării la vaccinare, monitorizării şi raportării reacţiilor adverse pentru persoanele aflate pe listele proprii, aceştia beneficiază de un tarif pe serviciu după cum urmează: pentru primii 50% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 30 lei/serviciu; peste pragul de 50,001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 50 lei/serviciu; peste pragul de 60,001% din numărul total al persoanelor înscrise pe lista proprie, eligibile la vaccinare: 60 lei/serviciu”.

Actul normativ prevede că tarifele sunt aplicabile exclusiv pentru serviciile acordate persoanelor de pe lista medicilor de familie, înscrise de către medicii de familie pe platforma de programare şi validate ca servicii de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare.

De asemenea, aceste tarife sunt aplicabile inclusiv pentru administrarea vaccinului, potrivit schemei complete de vaccinare, de către medicul de familie, în cabinetul propriu, în condiţiile stabilite prin Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România. AGERPRES