botosani_protest.jpgPeste 100 de angajaţi ai fostului Spital de Psihiatrie din Botoşani au protestat, vineri, în curtea instituţiei, în semn de nemulţumire faţă diminuarea salariilor. Cadrele medicale şi personalul auxiliar, care au fost preluate, de la 1 martie, prin comasare, de Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, au primit drepturile salariale aferente lunii februarie diminuate.

„Ieri (în jurul orei 14.00- n.r.), s-au primit fluturaşii şi salariile au fost diminuate cu 25% din spor. Nu se aştepta nimeni să se întâmple acest lucru. Din contră, noi aşteptam să ni se dea acel 5% spor de urgenţă, pentru că ne-am comasat cu Spitalul Judeţean”, a afirmat liderul sindical din fostul Spital de Psihiatrie, Ana Amariţei. Potrivit acesteia, fiecare angajat a pierdut la salariu între 250 de lei şi 900 de lei. „Eu am pierdut 207 lei. Nu este o greşeală. Este un fluturaş. Am primit 606 lei faţă de 813 lei în ianuarie”, a declarat unul dintre asistenţi.

Cadrele medicale vor solicita conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” să refacă statele de plată, astfel încât pierderile salariale să fie recuperate. AGERPRES