Marea Britanie, a doua ţară cea mai afectată de noul coronavirus în Europa cu 26.711 decese până în prezent, „a trecut de vârful” epidemiei, a afirmat joi premierul Boris Johnson.
Premierul britanic a declarat că va prezenta un plan concret săptămâna viitoare despre modul de a se începe redemararea economiei după blocajul intervenit ca urmare a restricţiilor de izolare pe fondul crizei generate de noul coronavirus.
„Pot să confirm astăzi că pentru prima oară am depăşit vârful acestei maladii”, a spus Johnson. „Am depăşit vârful, suntem pe pantă descendentă şi avem multe motive să sperăm că aceasta va fi termen lung”, a reiterat el.
Această conferinţă de presă, desfăşurată într-un context deosebit de tensionat, a fost prima pentru Boris Johnson după ieşirea din spital, unde fusese tratat pentru COVID-19.
Acuzat că a întârziat să ia măsuri împotriva pandemiei şi pentru instituirea izolării, decretată într-un final în 23 martie, Boris Johnson este acum sub presiune pentru a explica când şi cum vor relaxate măsurile restrictive, dar el se arată prudent la vizavi de o eventuală relaxare.
Johnson a comparat situaţia cu trecerea printr-un „enorm tunel din Alpi”. „Putem vedea de acum luminiţa de la capătul tunelului”, a declarat el. „Este deci vital să nu ne pierdem controlul şi să nu ne îndreptăm spre un al doilea şi încă mai înalt munte”, a continuat premierul britanic, făcând aluzie la o eventuală recrudescenţă a numărului de cazuri.
Boris Johnson a promis totuşi să dezvăluie o „foaie de parcurs” săptămâna viitoare, în care să explice cum intenţionează guvernul să relanseze economia, să redeschidă şcolile şi să-i facă pe britanici să se întoarcă la lucru. AGERPRES