Blocul Operator care deserveşte Secţia Clinică Urologie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a devenit operaţional din nou, după doi ani în care a fost supus modernizărilor, investiţii ce ajung la suma de 2,3 milioane de lei.

Blocul Operator a fost inaugurat, joi, de conducerea spitalului, care a precizat că echipamentele instalate sunt cele mai moderne.

„Este un vis împlinit! Astăzi am reuşit să redeschidem Blocul Operator al Secţiei Clinice Urologie. Este o mare realizare atât pentru noi – cadrele medicale, cât şi pentru pacienţii care se confruntă cu afecţiuni urologice. Acest bloc operator aduce mari beneficii pentru pacienţi datorită celor trei săli de operaţie şi a aparaturii medicale de calitate, aliniată standardelor în vigoare. Sălile sunt dotate cu ecografe, endoscoape, aparatură laparoscopică, practic, cu aparatură pentru toată paleta de operaţii urologice care se pot executa, astfel că pacienţii nu mai trebuie să caute soluţii de diagnostic sau tratament în alte centre medicale”, a declarat dr. Horia Mureşan, medicul-şef de la Urologie.

Blocul Operator a fost reabilitat şi modernizat cu fonduri alocate de Primăria Arad, în sumă de 2,3 milioane de lei. Lucrările au constat în amenajarea completă a celor trei săli de operaţie, a camerei de pregătire a bolnavilor, a spaţiului de trezire a pacienţilor, precum şi a altor spaţii necesare pregătirii intervenţiilor urologice. Totodată, s-au refăcut instalaţiile electrice, de alimentare cu apă, de canalizare şi de încălzire, instalându-se senzori de fum şi sisteme de alarmare gaze medicale.

„Este singurul Bloc Operator de specialitate din judeţul Arad. Aici se pot efectua intervenţii chirurgicale deschise, laparoscopice, minim-invazive endoscopice precum şi diferite proceduri terapeutice sub ghidaj imagistic – eco-ghidat sau radiologic”, a spus dr. Andrei Korodi, medic primar chirurgie generală.

Conducerea SCJU a precizat că lucrările au durat mai mult decât se estimase iniţial pentru că s-au desfăşurat în perioada anilor de pandemie, „o perioadă dificilă, când muncitorii au fost nevoiţi să lucreze în condiţii deosebite”. AGERPRES