oradea_spital-judetean.jpgProiectul cu fonduri europene privind modernizarea blocului operator de la Spitalul Clinic Judeţean, derulat de Primăria Oradea alături de Universitatea din Debreţin s-a încheiat în luna decembrie. Prin noul proiect transfrontalier, în valoare totală de 2,035 milioane de euro, noul bloc operator va fi dotat cu sălile de operaţii – sala operaţiilor urgente, sala operaţii chirurgie plastică şi reparatorie, sala de operaţii neurochirurgie şi oftalmologie, sala de operaţii chirurgie generală I şi II, sala de operaţii ORL, sala operaţii ortopedie, precum şi filtre sanitare cu dotările necesare.

Partenerul municipalităţii în implementarea acestui proiect a fost Universitatea din Debreţin, care, în urma proiectului, a fost dotată cu set neuronavigator. Totodată, s-au creat protocoale comune în domeniul chirurgiei între Spitalul Judeţean Bihor şi Clinica din Debreţin.

Perioada de implementare a proiectului ‘Standarde comune de calitate în domeniul chirurgiei la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar” a fost 1 septembrie 2012 -31 decembrie 2014 şi s-a realizat prin programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013. Obiectivul general a fost îmbunătăţirea sistemului medical transfrontalier. Totodată, s-a urmărit şi implementarea unui mecanism de cooperare în domeniul intervenţiilor chirurgicale la nivelul euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar şi diversificarea serviciilor medicale prin investiţii în infrastructură şi echipamente medicale complementare.

La conferinţa de închidere a proiectului au participat luni viceprimarul Mircea Mălan, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, dr.Gheorghe Carp, reprezentanţi ai Direcţiei de Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din Primăria Oradea, cadre medicale şi parteneri din Ungaria. AGERPRES