Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a anunţat joi, prin intermediul unui comunicat de presă, că la nivelul judeţului vor funcţiona 11 centre de vaccinare pentru campania de imunizare contra COVID-19.
Dintre acestea, patru vor fi în municipiul Bistriţa, incluzând Spitalul Judeţean de Urgenţă, Policlinica şi două unităţi medicale private, alte trei vor fi în oraşul Beclean (spitalul orăşenesc, un centru medical şi o clădire în care a funcţionat anterior o grădiniţă) şi câte unul în oraşul Năsăud (spitalul orăşenesc), Teaca (unitate de asistenţă medico-socială), Maieru (policlinică) şi Prundu Bârgăului (dispensar).
Pentru prima etapă de vaccinare, care constă în imunizarea lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi cel social, public sau privat, vor funcţiona centrele de la spitalele publice din Bistriţa, Năsăud şi Beclean, dar şi cel de la un spital privat din municipiul reşedinţă.
„Imunizarea va contribui în mod substanţial la reducerea cazurilor de COVID-19, care ne pune în pericol sănătatea. Vaccinul este soluţia care a reuşit de-a lungul multor decenii să contribuie la combaterea de pandemii la nivel mondial, salvând vieţi şi contribuind chiar la eradicarea unor boli”, se mai menţionează în comunicatul Prefecturii. AGERPRES