Consiliul Judeţean Mehedinţi a alocat 200.000 de lei pentru execuţia unor lucrări de reabilitare la Spitalul de Psihiatrie din Drobeta Turnu Severin, a declarat preşedintele CJ Aladin Georgescu.

Potrivit sursei citate, banii respectivi vor fi investiţi în refacerea acoperişului aflat într-o stare de degradare accentuată, care pune în pericol viaţa personalului sanitar, a pacienţilor şi a persoanelor care vin în vizită. „Este prima oară în ultimii 20 de ani când acestei infrastructuri spitaliceşti, unde ajung bolnavi din toată Oltenia, i se alocă bani de la bugetul administraţiei judeţene”, a precizat Georgescu.

Şeful CJ Mehedinţi a mai arătat că în prima şedinţa ordinară programată în luna octombrie spitalul va mai beneficia de alţi aproximativ 100.000 de lei pentru modernizarea grupurilor sanitare. AGERPRES