BBraun_SV_mic.jpgPiaţa de dializă din Romania are, începând din Iulie 2010, un nou punct de referinţă în calitatea tratamentului pacienţilor trataţi pentru boli cronice renale – Centrul de Dializă B. Braun Avitum Suceava.

Începând din Septembrie 2010, compania B. Braun a introdus în România, în noul său centru de dializă din Suceava, cel mai complet şi complex sistem de gestionare a datelor şi de fluidizare a proceselor de tratament prezent în România la această dată.

Nexadia® Monitor şi Nexadia® Expert sunt cele două componente ale acestui sistem performant care oferă avantaje multiple pentru pacienţii dializaţi.

Nexadia® şi Dialog+ în combinaţie

Utilizate în combinaţie, sistemul Nexadia® şi aparatul de hemodializă Dialog+ permit extragerea şi gestionarea inteligentă a datelor. Sistemul Dialog+ dispune de capacităţi de interconectare remarcabile şi poate, prin urmare, asista şi degreva utilizatorii în mod optim în cadrul îndatoririlor zilnice ale acestora. Cerinţele de bază pentru un sistem de management al datelor sunt flexibilitatea şi uşurinţa de operare şi de aceea, sistemul Nexadia® este adaptat la această funcţie – şi nu invers.

Sistemul de management al datelor Nexadia® permite automatizarea sarcinilor cu un mare consum de forţă de muncă şi timp, ceea ce, în ultimă instanţă, lasă medicilor şi personalului infirmier mai mult timp pe care să-l dedice tratamentului individual al pacienţilor.

De asemenea, sistemul asigură o documentare consecventă pentru un management optim al calităţii, precum şi un ajutor preţios în evaluarea datelor colectate. De la tratament la arhivă, Nexadia® contribuie la optimizarea continuă a calităţii tratamentelor de dializă.

În structura sa modulară, sistemul de management al datelor Nexadia® ia în considerare nu doar extragerea datelor, ci permite şi prelucrarea, transmiterea şi arhivarea oricăror date specifice tratamentului şi pacientului produse în practica dializei.

Mai mult timp pentru ceea ce este esenţial înseamnă mai mult timp pentru pacient

Nexadia® Monitor este destinat extragerii, documentării şi monitorizării automate a datelor, precum şi vizualizării tratamentului, interfaţa grafică pentru utilizator fiind uşor de folosit si putând fi configurată uşor în funcţie de cerinţele individuale

Datele generate sunt afişate cu pictograme explicite. Diversele procese de automatizare ale Nexadia® Monitor reduc vizibil volumul de muncă pentru utilizator în timp ce tratamentul de dializă este în desfăşurare, astfel încât personalul medical secundar al centrului B. Braun Avitum din Suceava să se poată concentra asupra esenţialului: pacientul.

Nexadia® Expert – Management excelent al tratamentului şi calităţii

Nexadia® Experteste baza de date pentru managementul tratamentului în cadrul centrului de dializă, adaptată cu precizie la Nexadia® Monitor.

Nexadia® Expert oferă gama completă a unui dosar de pacient digital. Păstrăm diagnosticele şi constatările, precum şi medicaţiile şi parametrii de la laboratoarele externe, spitale sau medici specialişti. In acelasi timp, putem planifica cu precizie viitorul tratament de dializă, incluzând datele exacte, durata, ratele UF, precum şi prescripţiile şi medicaţiile.

Nexadia® Expert oferă toate funcţiile importante necesare pentru un management optim al calităţii.

Nexadia® Monitor colectează o mare parte din datele relevante în timpul tratamentului şi, prin urmare, îmbunătăţeşte semnificativ procedurile de tratament.

Pe scurt, Nexadia® înseamnă:

– Uşurinţă de operare care răspunde cerinţelor practice

– Mai puţine activităţi administrative şi mai mult timp pentru pacient

– Documentare consecventă pentru o asigurare optimă a calităţii

– Optimizare sistematică a proceselor

– Eficienţă crescută din punct de vedere al costurilor.