Bulat_gheorghe.JPGAvitum / B|Braun Avitum, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata serviciilor private de dializa, continua programul sustinut de investitii pe piata romaneasca si va inaugura pe 19 februarie 2010 cel mai nou sediu al sau, situat in Targu Mures. Noul centru de dializa este rezultatul unei investitii greenfield de peste 2 miloane de euro si va respecta standardele de calitate impuse de compania B|Braun Avitum la nivel mondial.

”Avitum – B|Braun Avitum continua sa investeasca in mod serios in Romania. Noul centru pe care il vom inaugura la Targu Mures este dovada clara a implicarii noastre si marcheaza o etapa importanta catre atingerea obiectivului nostru pentru anul 2010: dublarea numarului de pacienti la nivel national”, a declarat Gheorghe Bulat, Director General al companiei Avitum / B|Braun Avitum.

Noul centru de dializa din Targu Mures este dotat cu aparatura ultramoderna, perfect adaptata nevoilor fiecarui pacient si facilitati necesare optimizarii timpului petrecut in dializa, precum hrana, programme TV prin cablu, acces la internet si alte programe sociale.

Analizele pacientilor dializati se fac gratuit, in conformitate cu normele europene de igiena si protectie, toate costurile aferente tratamentului si analizelor fiind suportate de Programul National de Dializa, derulat prin Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

Evaluarea pacientilor din punct de vedere medical se face conform ghidurilor europene de buna practica a dializei (European Renal Best Practice), B|Braun Avitum fiind singurul centru privat de dializa din Targu Mures care a implementat standardul ISO 9001 certificat de TÜV SÜD Germania, iar medicii angajati ai centrului sunt specialisti nefrologi, cu experienta semnificativa in domeniu.

In plus, in interiorul noului centru B|Braun Avitum de la Targu-Mures va functiona un cabinet medical dotat cu EKG, un analizor al echilibrului acido-bazic si un ecograf, necesare atat evaluarii pacientilor dializati, cat si examinarii pacientilor cu boala cronica de rinichi aflati in predializa.

Gheorghe Bulat, directorul general al Avitum / B|Braun Avitum Romania a declarat: „Am investit peste 2 milioane de euro in centrul de dializa pe care il deschidem astazi. Pacientii nostri din Targu-Mures vor beneficia de servicii la aceleasi standarde cu cele pe care le oferim in celelalte centre B|Braun Avitum din Europa. Ne bucuram ca am reusit finalizarea acestei investitii care ne permite sa venim in sprijinul pacientilor nostri si al comunitatii din Targu-Mures.”

Cine este Avitum / B|Braun Avitum

B|Braun Avitum este unul dintre liderii mondiali in domeniul aparaturii si produselor medicale si una din companiile cu cele mai rapide expansiuni. La nivel global, B|Braun Avitum are peste 38.000 de angajati si o cifra de afaceri de 3.8 miliarde euro in
anul 2008.

In Romania compania B|Braun Avitum a intrat din anul 2004, cu investitii directe de peste 8 milioane de euro si a reusit sa se pozitioneze ca jucator major al pietei romanesti de produse si servicii pentru dializa. In acest moment, B|Braun Avitum opereaza 6 centre de dializa proprii, situate in Timisoara, Targu Mures, Sighisoara, Botosani,Sfantu Gheorghe si Targu Jiu.

Pentru anul 2010 planurile de extindere includ alte sase centre de dializa, in conditiile in care numarul persoanelor diagnosticate cu afectiuni renale creste anual cu 10% in Romania, cu aproape patru procente mai mult decat media europeana.