Medicul Virgil Musta, şeful secţiei de boli infecţioase de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, trage un semnal de alarmă şi îi avertizează pe copii, părinţi, profesori şi reprezentanţi ai autorităţilor că debutul anului şcolar va fi dificil.

Specialistul spune că nu vor exista „zero riscuri” în cazul trimiterii copiilor la şcoală şi recomandă respectarea la sânge a protocoalelor. Medicul Musta a scris un mesaj pe Facebook în care vorbeşte despre reluarea cursurilor şi despre riscurile care apar.

„Este bine să înţelegem încă de pe acum că nu vor exista zero riscuri în cazul trimiterii copiilor la şcoală, aşa cum de fapt, nici înainte de această pandemiei, nimeni nu putea garanta faptul că prin prezenţa la şcoală copiii nu se puteau îmbolnăvi de alte boli transmisibile (mai uşoare sau mai severe) sau că nu ar putea transmite apoi astfel de boli celor din familie”, a scris Musta pe Facebook.

Virgil Musta susţine că singura soluţie pentru reducerea riscurilor de infectare este respectarea în permanenţă a măsurilor stabilite de autorităţi.

 

 

 

Materialul integral pe www.mediafax.ro