Astăzi, 2 Aprilie 2024, sărbătorim 35 de ani de când această zi a fost decretată de către ONU Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. De ce? Pentru că 1 din 160 de oameni la nivel mondial se nasc cu tulburări din spectru autist, tulburări comportamentale sau de dezvoltare și cu cât avem cât mai multe servicii, programe și specialiști dedicați în a ajuta copiii, tinerii și adulții cu astfel de afecțiuni, cu atât autismul nu va mai fi o problemă, ci doar un alt mod de viață.

În acest sens, am lansat o nouă campanie prin care vrem să atragem atenția și mai mult asupra fenomenului la nivel de România.

 

BRANDURI CU AUTISM: Cum ar arăta social media dacă brandurile ar avea neurodivergențe?

Fericirea constantă și continuă prezentată de branduri face parte din registrul opus față de realitatea unei persoane cu neurodivergențe ce nu își poate exprima ușor trăile și nu se poate conecta facil cu lumea din jur.

Gesturile comune precum susținerea privirii, recunoașterea emoțiilor celorlalți sau exprimarea emoțiilor proprii sunt extrem de dificile, așa că de cele mai multe ori integrarea  copiilor și a tinerilor cu autism în societate întârzie să se întâmple sau nu se întâmplă niciodată.

Dorim să vă prezentăm cum ar arăta lumea brandurilor, dacă nu ar putea să se exprime în felul în care se exprimă acum. Cum ar arăta lumea brandurilor dacă ele s-ar comporta ca niște persoane neurodivergențe.

Redirecționarea a 20% din impozitul pe profit al brandurilor către Autism Voice poate fi o contribuție extrem de importantă pentru susținerea copiilor și tinerilor care au un diagnostic de tulburări de spectru autist și a familiilor acestora din România, ca să aibă o șansă la o viață integrată social, la incluziune, la prieteni, școala și un viitor loc de muncă.

Campania urmărește atât înțelegerea și acceptarea de către societate a simptomelor persoanelor cu autism, cât și susținerea copiilor și a aparținătorilor prin servicii de specialitate, ateliere, cursuri și programe puse la dispoziție de noi.

Pentru a trage acest semnal social pe larg, Autism Voice a preluat postările unor mari branduri și le-a trecut prin lentila neurodivergenței, atât imaginea, brandingul, cât și descrierea, având ca ghid cele mai întâlnite semne, precum:

  • Lipsa comunicării non-verbale;
  • Absența imitării expresiilor faciale sau gestuale;
  • Aversiunea față de schimbări și rigiditate;
  • Folosirea obiectelor altfel decât în scopul lor uzual (scutură, plimbă sticle pe care le umple și le golește etc.).

Avem specializările și oamenii necesari pentru a ajuta copiii și tinerii cu autism să devină realmente membri activi în societate, însă nu putem să creăm singuri schimbarea necesară.