Asociația P.A.V.E.L. – asociația părinților care au copii bolnavi de cancer, a implementat începând cu ianuarie 2022 proiectul Alături de copiii din spital – Kitul de relaxare emoțională”, cu o durată de 7 luni, în cadrul secției de oncologie pediatrică a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București, având ca scop îmbunătățirea calității vieții copiilor și tinerilor bolnavi de cancer, precum și a părinților însoțitori. Proiectul “Alături de copiii din spital – Kitul de relaxare emoțională” a fost sprijinit de Fundația pentru Comunitate și MOL România prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor 2021.

186 copii și tineri diagnosticați cu afecțiuni oncologice, cu vârsta cuprinsă între 2 – 18 ani alături de însoțitorii acestora (mame sau tați) au beneficiat, timp de 7 luni, de servicii de terapie emoțională, multisenzorială, terapie prin povești și consiliere psihologică. Pentru prelungirea efectelor benefice ale terapiei am oferit fiecărui copil sau tânăr un kit de relaxare emoțională, ce conține tehnici de gestionare a emoțiilor, tehnici de relaxare, o minge antistres, creioane colorate, jurnale, mandale, etc.

Kitul conține și un ursuleț de pluș, care a devenit prietenul celor mici și mari și primul lor pacient. „Îl ajut pe ursuleț să se facă bine! Are febră. I-am făcut injecție și deja se simte mai bine!”, „Martinel trebuie să doarmă, doar ce a terminat tratamentul.”, „Este lovit la picior! I-am pus un pansament și acum are piciorul în ghips. Se va face bine, trebuie să-și ia pastilele”, sunt doar câteva dintre replicile copiilor.

Cu ajutorul poveștilor, copiii au făcut cunoștință cu emoțiile, precum și cu dificultățile pe care le-a întâmpinat eroul principal. „Înainte mi-era frică când vedeam injecția și știam că o vor folosi pe mine. Acum fac un exercițiu de relaxare, închid ochii și e mai ușor. Tot nu pot să văd acul, dar măcar nu mai stau încordat.”.

Obiectivele terapiei au fost îmbunătățirea stării mentale și stimularea celor cinci simțuri. S-a urmărit obținerea relaxării și a autonomiei, îmbunătățirea concentrării și a atenției, identificarea emoțiilor și clarificarea lor. Toate acestea au dus la îmbunătățirea calității vieții copiilor, tinerilor și părinților și o mai bună complianță la tratament.

Mulțumim Fundației pentru Comunitate și MOL România pentru susținerea proiectului “Alături de copiii din spital – Kitul de relaxare emoțională”, implementat de Asociația P.A.V.E.L. în perioada 01.01.2022 – 31.07.2022, finanțarea acestui proiect a fost esențială în asigurarea stării de bine a copiilor și a părinților din spital.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 021.311.27.00, la adresa de e-mail: patricia.costea@asociatiapavel.ro, sau pe website www.asociatiapavel.ro