galati_spital_jud.jpg Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Sf. Apostol Andrei din Galaţi s-a îmbogăţit cu 20 de cărucioare pentru transportul pacienţilor, primite ca donaţie de la Asociaţia SMURD Galaţi.

Potrivit şefului UPU SMURD Galaţi, Angel Trifan, cărucioarele donate sunt foarte importante pentru că secţia UPU avea unele vechi şi deteriorate, care puneau în pericol integritatea pacienţilor, motiv pentru care, în ultima perioadă, nu se mai puteau folosi decât cinci din vechile cărucioare.
Cărucioarele au fost achiziţionate cu banii pe care i-a primit Asociaţia SMURD Galaţi din direcţionarea, de către gălăţeni, a 2% din impozitul pe salariu către această asociaţie, suma totală colectată fiind de 80.000 lei.

Este al doilea an consecutiv de când Asociaţia SMURD Galaţi donează Spitalului Judeţean din Galaţi diverse obiecte necesare pacienţilor, materiale achiziţionate din banii direcţionaţi de gălăţeni către această asociaţie. Astfel, anul trecut, secţia UPU a Spitalului Judeţean a fost dotată cu aparate de climatizare, dar şi băncuţe de aşteptare pentru pacienţi şi aparţinătorii acestora.

Potrivit reprezentantului Asociaţiei SMURD Galaţi, Costică Voicu, cu banii pe care asociaţia îi va primi în acest an din direcţionarea a 2% din impozitul pe venit, se intenţionează achiziţionarea unei autospeciale pentru medic de urgenţă 4X4, întrucât cea existentă este veche şi ineficientă.
„Le mulţumim gălăţenilor pentru donaţiile făcute şi îi asigurăm că banii lor sunt folosiţi exact cu destinaţia pe care au gândit-o aceştia – pentru sănătate”, a spus Costică Voicu.

Din păcate însă, secţia UPU SMURD din cadrul Spitalului Judeţean are şi alte lipsuri, cel mai grav fiind numărul insuficient de personal. „Din cauza faptului că în ultimii ani nu s-au scos posturile vacantate la concurs, secţia funcţionează cu un deficit de 70 de asistenţi şi brancardieri, mulţi din aceştia lucrând ca voluntari, neplătiţi”, a declarat Angel Trifan, exprimându-şi speranţa ca în acest an posturile vacante să fie scoase la concurs. AGERPRES