Asociația Prietenii Spitalului Vâlcean a demarat proiectul „Stomatolog în comunitate” prin care își propune ca în cursul anului școlar 2024-2025 să ajungă în cât mai multe comunități rurale de pe teritoriul județului Vâlcea. Proiectul a fost ales cauza Maratonului Olteniei 2024 și este finanțat de grupul EVRYO.
Începând din septembrie, copiii care ajung în caravana stomatologică beneficiază de consultații și tratamente gratuite (obturații, extracții, fluorizări, sigilări, detartraje, periaje). Au acces la aceste servicii medicale stomatologice toți copiii din comunitatea vizitată pentru care părinții și-au exprimat acordul prin semnarea documentelor necesare.
Prioritare sunt acele comunități unde nu există cabinet stomatologic, situație ce face ca accesul la aceste servicii medicale să se facă cu mare dificultate.
Prima comunitate în care Asociația a desfășurat acest proiect a fost Pesceana, unde s-au realizat tratamente care ar fi costat la un cabinet privat 47.900 lei.
Asociația Prietenii Spitalului Vâlcean a fost înființată în anul 2015 și a realizat numeroase proiecte pentru sănatatea orală a copiilor, înființând două cabinete stomatologice școlare în mediul rural și caravana mobilă cu care își propune să ajungă la cât mai mulți copii.