Asociația Europeană de Hematologie (EHA) anunță că a deschis înscrierile pentru ediția din acest an a Premiului pentru Educație și Mentorat.
Prin intermediul acestui premiui, EHA dorește să recunoască la nivel european pe acei profesori și mentori care au contribuit la formarea de abilități personale de mare valoare educațională în domeniul hematologiei. De asemenea, vor fi luate în considerare studii și cercetări realizate în acest domeniu, precum și contribuția la dezvoltarea unor aplicații dedicate hematologiei.
Accentul se pune atât pe livrarea, cât și pe calitatea educației și a mentoratului oferit. EHA recunoaște diversitatea comunității de hematologie, iar acest premiu se concentrează pe educație și mentorat în hematologie, indiferent de calificările academice, contextul sau limba în care are loc predarea. Nominalizarea, cererea și documentele justificative trebuie furnizate exclusiv în limba engleză.
Criteriile de selecție includ:
- Excelență în educație, inclusiv tehnologii inovative de predare și de evaluare.
- Dedicare și efort în numele educației studenților și/sau în sprijinul mentoratului în cercetare.
- Nivel înalt demonstrat de eficacitatea predării și/sau nivel înalt de eficacitate a mentoratului în cercetare, susținut de burse de cercetare și evaluări ale studenților.
- Inovație în educație.
Nominalizările pentru ediția din acest an pof fi făcute aici
Anul trecut, Premiul EHA pentru Educație și Mentorat a fost oferit (pentru perioada 2020-2021) profesorului Cheng-Hock Toh (foto), de la Universitatea din Liverpool (Anglia) și profesorului Rüdiger Hehlmann, de la Universitatea din Mannheim (Germania).