În data de 2 martie 2023, la Brașov, Reprezentante ale Organizației Femeilor Social – Democrate, filiala Brașov, împreună cu reprezentante ale Asociației Bolnavilor de Cancer Brașov ( ABC ), entități aflate în parteneriat, au sărbătorit venirea primăverii.
Proiectul ”O primăvară frumoasă ca sufletele noastre!”, propune o serie de întâlniri în cadrul cărora au loc discuții pe tema afecțiunilor oncologice, a tratamentelor solicitante, a factorului uman și a nivelului de implicare socială.
„ Întotdeauna am simțit să fim aproape de semenii noștri, mai ales în situații delicate, dificile. Și cum noi, femeile social-democrate suntem niște luptătoare, căutăm provocări din ce în ce mai mari pentru a pune în lumină capacitățile noastre umane. În cazul afecțiunilor oncologice, medicii specialiști recomandă pe lângă tratamentul medicamentos, socializarea și apropierea umană. Tocmai de aceea noi, femeile social-democrate considerăm că este de bun augur să fim în preajma celor afectați de această boală, pentru a le oferi sprijinul și afecțiunea noastră” a declarat Ioana Henegar, președintele Organizației Femeilor Social-Democrate filiala Brașov.
În cadrul acestei întalniri, au fost abordate subiecte din toate palierele sociale si medicale ale Brasovului, propunandu-se solutii pentru a imbunatati calitatea vietii pacientilor.
,,O intalnire reusita, atat pe plan social cat si pe plan interuman.Putem spune ca am simtit, din partea membrelor Organizației Femeilor Social – Democrate, filiala Brașov , solidaritate, empatie, responsabilitate sociala. Speram intr-o implicare permanenta in viata urbei dar si in viata pacientilor cu cancer din Brasov, a acestor doamne minunate din organizatie, in frunte cu Presedintele ei, D-na Av.Ioana Henegar.Speram intr-un parteneriat de lunga durata in care, aportul nostru comun, sa aduca o raza de speranta in viata pacientilor cu cancer din Brasov,, a declarat D-na Mihaela Ionescu, membru în Asociația Bolnavilor de Cancer din Brasov.
„ Suntem datoare să ne implicăm social! Suntem datoare să observăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru și să venim în ajutorul celor mai puțin norocoși. Nici o provocare nu este mică pentru noi” a concluzionat Ioana Henegar, președintele Organizației Femeilor Social-Democrate, filiala Brașov.