Inspiraţi de povestea şi de munca Mihaelei Tătucu şi a colegelor ei, de la Autism Egal, ne-am adunat forţele şi am ales împreună cu 141 de alergători şi 36 de susţinători să strângem fondurile necesare pentru implementarea unor sesiuni de terapie destinate copiilor neurodivergenţi (cu diagnostic de tulburare de spectru autist, sindrom Down, întârziere globală în dezvoltare, ADHD), cu vârstele între 3 şi 8 ani, în cadrul Maratonului Internaţional Sibiu 2024.
Unstoppable – sport şi mobilitate fără bariere este un proiect de accesibilizare a sportului şi a mobilităţii pentru persoanele cu diferite tipuri de nevoie speciale. Iniţial concentrat pe facilitarea activităţilor sportive pentru persoanele cu deficienţe de vedere, ne-am propus din 2024 să extindem aria beneficiarilor. Întâlnirea cu Miha ne-a deschis ochii spre noi grupuri ce pot fi sprijinite, iar in acest fel putem pune umărul şi mai mult la accesibilizarea mersului cu bicicleta, după cum explica Andrei de la Urban Bike Revolution ideea proiectului.
În terapia copiilor neurodivergenţi se acordă încă multă importanţă dezvoltării cognitive şi mai puţin mişcării grosiere, activităţii fizice. Sunt încă mulţi copii neurodivergenţi care petrec ore-n şir la masa de lucru, învăţând despre culori, cifre, litere, obiecte. Nu e greşit să înveţe despre ele, dar nu e suficient. E nevoie să învăţăm copiii cum să-şi folosească propriul corp, cum să se orienteze în spaţiu, cum să se coordoneze, abilităţi care le folosesc, de fapt, în viaţa de zi cu zi. Dacă un copil are astfel de abilităţi, va putea învăţa şi să meargă cu bicicleta şi s-ar putea chiar să-i placă, fiind un mijloc de satisfacere a nevoilor senzoriale.
Întâlnirile din cadrul proiectului Unstoppable nu sunt doar despre a învăţa copiii să meargă pe bicicletă. Sunt şi despre discuţii în jurul motricităţii, despre cât de important e să le oferim copiilor activităţi fizice diverse, în aer liber şi despre a crea un spaţiu în care copiii neurodivergenţi să se întâlnească, să fie împreună.”declară Mihaela Tătucu, fondatoarea Autism Egal.
Fiecare şedinţă de învăţare va dura 75 de minute şi se va desfăşura într-un mediu sigur şi primitor pentru copiii neurodivergenţi conform calendarului de mai jos.
Participarea este gratuită, dar necesită înscriere pentru una din datele disponibile pe pagina autismegal.ro, părinţii sau aparţinătorii urmând să primească toate detaliile pe email după înscriere.
07.septembrie / 9:30 -10:45
10.septembrie / 19:00 – 20:15
17.septembrie / 19:00 – 20:15
21.septembrie / 9:30 -10:45
28.septembrie / 9:30 -10:45
Părinţii şi aparţinătorii au posibilitatea să participe la sesiuni alături de copii şi au ocazia să înveţe informaţii valoroase despre abilităţile motorii grosiere, coordonarea bilaterală şi orientarea spaţială, implicate în procesul mersului pe bicicletă.
Sursa foto: Autismegal.ro