„Ne confruntăm cu infecții bacteriene pentru care uneori nu mai avem nicio opțiune terapeutică, iar împiedicarea diseminării acestor germeni între pacienți este o altă provocare majoră într-un sistem medical supraaglomerat”, menționează Dr. Cristian-Mihail Niculae, Medic Specialist Boli Infecțioase, într-un interviu acordat platformei AntibioticeleMileniuluiTrei.ro.

„În ultimii ani, nivelurile rezistenței bacteriene la antibiotice au crescut în special pentru germenii cu circulație majoritar spitalicească, ceea ce reprezintă o reală problemă de sănătate publică. Acest lucru se traduce prin infecții mult mai greu de tratat, ceea ce implică o mortalitate semnificativă și o calitate a vieții pacientului scăzută, cu spitalizări prelungite și impact major pe sistemul de sănătate.”

Infecțiile cu aceste bacterii multirezistente nu au semne și simptome specifice

Potrivit medicului specialist, infecțiile cu aceste bacterii multirezistente nu au semne și simptome specifice, care să difere față de o infecție cu germeni multi-sensibili la antibiotice: „Elementul major care ne ajută să ne gândim că o anumită infecție bacteriană este provocată de un astfel de germene este reprezentat de existența factorilor de risc (dacă infecția a fost dobândită în spital sau la pacientul recent spitalizat, istoricul de infecții bacteriene și consumul de antibiotice). Prezentarea pacientului la medic este deosebit de importantă în aceste cazuri.”

„Trebuie să facem eforturi colective de educație, pe toate planurile.”

„Educația pacienților este extrem de importantă, mai ales în ceea ce privește administrarea de antibiotice în comunitate. Din păcate, datele arată un consum excesiv mai ales în boli virale (gripă, COVID-19, etc.) unde antibioticele nu aduc niciun beneficiu și nu previn infecțiile bacteriene care pot să apară ulterior. Trebuie să facem eforturi colective de educație, pe toate planurile, prin care oamenii să înțeleagă faptul că antibioticele nu reprezintă orice medicație, ci aceasta poate avea reacții adverse grave și impact major asupra acestui fenomen de multirezistență”, afirmă Dr. Cristian-Mihail Niculae.

„În lipsa unei recomandări medicale justificate, automedicația cu antibiotice trebuie să dispară ca practică, iar întrebările  «De ce-mi prescrieți un antibiotic? Am cu adevărat nevoie? Sufăr de o infecție bacteriană?», DA trebuie să caracterizeze relația medic-pacient. Cu alte cuvinte, pacienții trebuie să ceară explicații pentru orice antibiotic primit.” 

Măsuri practice pentru îmbunătățirea controlului infecțiilor în unitățile medicale

În încheierea interviului, Dr. Cristian-Mihail Niculae a prezentat trei măsuri practice care pot contribui la îmbunătățirea controlului infecțiilor în unitățile medicale„Cele mai importante măsuri practice sunt prescrierea judicioasă de antibiotice în spitale și măsurile epidemiologice de izolare a acelor pacienți la care identificăm aceste bacterii multirezistente. De asemenea, educația pacientului care a trecut printr-o astfel de infecție sau este doar colonizat este foarte importantă, chiar și la externare, pentru a împiedica diseminarea acestora în comunitate.”

***

Antibioticele Mileniului III este un Program de comunicare profesională și responsabilitate socială, inițiat și susținut de Compania Antibiotice. În cadrul acestuia sunt abordate teme legate de utilizarea judicioasă a antibioticelor.

Obiectivul programului este de informare pentru a îmbunătăți gradul de conștientizare și înțelegere a rezistenței antimicrobiene și pentru a încuraja cele mai bune practici legate de utilizarea cu responsabilitate a antibioticelor, astfel încât acestea să-și păstreze eficacitatea și în viitor.

Programul are o pagină web, www.AntibioticeleMileniuluiTrei.ro, și un raport special cu cele mai importante noutăți și studii pe aceaste temă, transmis bilunar abonaților la platformă. Pentru a vă abona la raportul special, accesați formularul, AICI!