Chirurgii de la Spitalul Judeţean Timişoara au pus la punct, în premieră naţională, o nouă procedură medicală de înlăturare a venelor varicoase, care constă în „arderea” întregului vas bolnav cu o substanţă polimerizatoare, intervenţia minim invazivă putându-se aplica în circa 30 de minute, fără o pregătire preoperatorie.

Noua metodă, numită Vena Seal, este preferată celor vechi întrucât durata recuperării este foarte redusă. Procedura durează circa 30 de minute, dar pacientul pleacă pe propriile picioare după câteva ore, pentru că nu este nevoie de anestezie loco-regională, rahianestezie sau peridurală şi sunt excluse riscurile post-anestezie.

Metoda, minim-invazivă, nu are contraindicaţii sau limite de vârstă, dar se recomandă în fazele incipiente ale bolii varicoase. Anestezia este punctiformă. Prima intervenţie a fost efectuată de o echipă condusă de şeful Secţiei de Chirurgie Generală I, dr. Sorin Olaru, pe o pacientă de 40 de ani, care după jumătate de oră a putut pleca acasă, vindecată de varice. Pentru că intervenţia se poate efectua în pauza de masă, este supranumită „Lunch time surgey”.

Directorul medical al Spitalului Judeţean Timişoara, conf. dr. Daniela Radu, a explica detalii despre noua metodă de cateterizare prin care se vindecă piciorul varicos. „La fel ca şi în cateterizările pe cord, şi în cazul nostru se introduce un cateter fin în vasul bolnav, unde se eliberează o substanţă activă, un polimer, care desfiinţează vena bolnavă. Cateterul se retrage progresiv, rămâne substanţa care desfiinţează vena bolnavă. O venă afectată varicos este compromisă în totalitate şi trebuie înlăturată total, de exemplu din zona genunchiului până în în cea inghinală sau până la gleznă”, a declarat dr. Daniela Radu.

În corpul uman, 95% din sânge se întoarce la inimă prin sistemul venos profund şi doar 5% din sânge se întoarce prin sistemul venos superficial. În mod normal, aceste vene superficiale nu sunt sinuoase, ci au traiectul drept. Când ele se umflă şi devin sinuoase, pronunţate, dilatate, înseamnă că sunt bolnave, sângele stagnează, se trombozează şi se poate infecta, constituind o posibilă complicaţie la un moment dat.

„Acele vene bolnave noi trebuie să le îndepărtăm pentru că se pot complica, de la tromboză extensivă pot ajunge la ulcer varicos care se vindecă foarte greu. Există metode clasice, de smulgere a venei bolnave, safelectomia, dar în timp s-au dezvoltat metode noi minim invazive, endovenoase, cum sunt laserul sau radiofrecvenţa, pentru tratamentul acestor vene bolnave. Există un principiu chirurgical, anume că orice ţesut anormal, degenerat, trebuie îndepărtat”, a explicat specialistul.

Metoda este folosită de câţiva ani în Europa, dar la noi a pătruns mai târziu din cauza costurilor foarte ridicate ale substanţei polimerizatoare folosite. Intervenţia este gratuită pentru pacienţi, deşi preţul substanţei active polimerizatoare este foarte ridicat.

„Nu ştim acum cât va costa, dar pentru că este atât de bună pentru pacienţii noştri, în afară de decontarea Casei de Sănătate, diferenţa o va suporta spitalul. Cu cât avem mai multe cazuri, preţul pe substanţă va fi mai mic. Vom intra pe licitaţia internaţională. Casa de Sănătate ne decontează doar procedeul”, a adăugat dr. Daniela Radu.

Spitalul Judeţean Timişoara are anual circa 1.000 de pacienţi cu boală varicoasă. „Nu vor fi toţi pacienţii trataţi prin această metodă, depinde de starea venei, pentru fiecare caz se aplică o anumită metodă, Dacă vena este trombozată total, nu mai pot să o cateterizez şi să o desfiinţez, ci trebuie să o smulg. Dacă peretele este complet compromis, nu se mai poate aplica metoda aceasta. De aceea, pacientul trebuie să vină în fazele incipiente ale bolii, când nu este compromisă vena, pentru a putea fi eligibil şi să poată beneficia de metodă”, a precizat medicul.

În momentul de faţă, spitalul nu are un stoc de polimer medical, dar după ce se va cunoaşte preţul, se va crea un stoc de rezervă. Pacientul va veni în ambulator, unde va fi consultat şi programat pentru intervenţia medicală. AGERPRES