celula stem.jpgAsociaţia Română a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS) susţine că investiţiile în domeniul celulelor stem demonstrează perspectivele serioase pe care acestea le aduc în medicina modernă, punctând că peste 50.000 de pacienţi pe an se tratează prin transplant cu celule stem.
ARBACS face aceste precizări în contextul în care la Şcoala Internaţională de Vară de Neurologie, desfăşurată la Eforie Nord, în perioada 7 – 10 iulie, directorul general al Institutului Naţional de Patologie „Victor Babeş”, academicianul Laurenţiu Popescu, a susţinut că injectarea de celule stem pure nu va rezolva niciodată nicio boală.

Într-un comunicat remis luni, ARBACS consideră că aceste afirmaţii „trebuie puse în contextul lor adevărat”. „Respectiv că celulele stem îşi îndeplinesc rolul eventual ghidate fiind de către telocite, nicidecum că nu rezolvă boli. Altfel sunt în contradicţie cu realităţi şi reuşite greu de contestat precum: 1.000.000 transplanturi cu celule stem efectuate până la acest moment; peste 7 miliarde de dolari investiţi până acum în acest domeniu (3,6 miliarde investiţi în cercetare şi 3,7 miliarde în terapie). Sumele extrem de mari, investite constant la nivel mondial în domeniul celulelor stem, demonstrează perspectivele serioase pe care celulele stem le aduc în medicina modernă; peste 50.000 de pacienţi/ an se tratează prin transplant cu celule stem”, susţine ARBACS.

Asociaţia subliniază că termenul de „afacere” este greşit utilizat, în contextul în care se vorbeşte de fapt doar de bani investiţi. „Mai mult de 70 de tipuri de afecţiuni maligne şi benigne sunt supuse terapiei prin transplant de celule stem”, arată sursa citată.

În plus, foarte recent s-a încheiat Conferinţa Naţională de Medicină şi Chirurgie Regenerativă desfăşurată la Bucureşti, printre participanţi s-a numărat şi prof. dr. Dan T. Simionescu, personalitate ştiinţifică majoră, implicată în medicina regenerativă şi cercetarea pentru tratamentele bolilor degenerative şi cardiovasculare, ortopedice şi ale sistemului nervos, folosind propriile studii şi invenţii. El a reuşit să folosească în cercetarea sa preclinică celulele stem pentru patologiile valvelor cardiace, bolile vasculare, degenerarea discurilor intervertebrale şi atacurilor cerebrale, cu rezultate spectaculoase, se arată în comunicatul citat.

Pe de altă parte, prof.dr. Alt Eckhardt, copreşedinte al Consiliului Ştiinţific SIMCR, profesor de medicină la Rechts der IsarMedical Center of the Technische Universitat Munchen, Germania, şi profesor de medicină la Universitatea Tulane din New Orleans, SUA, a prezentat în cadrul aceleiaşi conferinţe cele mai noi dezvoltări ale chirurgiei regenerative, la nivel internaţional în cadrul temei „Celulele stem şi viitorul Medicinei”. Prof. Dr. Alt Eckhardt este autorul a peste 500 de publicaţii şi deţine peste 600 de patente de invenţie în domeniul celulelor stem, electrofiziologiei şi cardiologiei intervenţionale.

Directorul general al Institutului „Victor Babeş”, acad. Laurenţiu Popescu, a declarat că injectarea de celule stem pure nu va rezolva niciodată nicio boală şi pledează pentru folosirea tandemului celule stem – telocite. „În problema restaurării, regenerării, indiferent de ce tip de ţesut este vorba, trebuie renunţat la această dogmă – celule stem pure. Injectarea de celule stem pure îmi iau răspunderea în faţa dumneavoastră să spun că nu va rezolva niciodată nicio boală. Pentru că celulele stem trăiesc în organismul uman sau animal în nişte spaţii, în nişte camere speciale, unde ele au un mediu ambiant extrem de complicat, sunt înconjurate, învăluite de telocite, de asemenea, de proteinele din spaţiul extracelular, au contact cu vasele sanguine şi primesc informaţii nervoase. Ce vrem noi să facem? Smulgem o celulă stem de undeva, o purificăm şi o injectăm şi cerem acelei celule să ştie unde să se ducă. (…) Ea nu are nicio informaţie ca să găsească locul unde trebuie să se ducă. Doi, ea trebuie să primească un semnal prin care să se dividă, să se dividă într-o celulă a organului respectiv şi o nouă celulă stem”, a afirmat acad. Laurenţiu Popescu, la Şcoala Internaţională de vară de Neurologie de la Eforie Nord. AGERPRES