Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat luni că pacienţii rămaşi în viaţă, care se aflau în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul „Victor Babeş”, au fost mutaţi la alte unităţi sanitare şi se află în prezent sub îngrijire ca ” bolnavi de terapie intensivă pe problema COVID”.
„Au ajuns la alte spitale, sunt în îngrijire. Din păcate, rămân bolnavi de terapie intensivă pe problema COVID, care este o problemă foarte critică, oricând poate să meargă spre mai rău sau, sper, spre mai bine. S-au găsit paturi, s-au făcut locuri, normal, în astfel de situaţii s-au găsit soluţii, a ajutat, din ce ştiu, şi Ministerul Sănătăţii pentru a găsi locuri. Acolo unde au plecat, acolo vor rămâne”, a spus Raed Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat care este starea celorlaţi bolnavi care se aflau în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă de la Spitalul „Victor Babeş” din Capitală, unde s-a produs o defecţiune la instalaţia de oxigen în urma căreia trei pacienţi şi-au pierdut viaţa. AGERPRES