protest medici.jpg2.179 de cadre medicale din judeţul Galaţi, reprezentând aproximativ 74% dintre salariaţi, şi-au dat acordul prin semnături pentru continuarea protestelor în sistemul sanitar, a anunţat, luni, liderul Federaţiei Sanitas Galaţi, Paraschiv Sălăvăstru.

Potrivit acestuia, cadrele medicale şi-au exprimat opţiunea cu privire la forma următoarelor mişcări de protest-grevă de avertisment sau grevă generală – în cadrul unui referendum declanşat pe 7 octombrie, consultarea urmând a se finaliza până la sfârşitul săptămânii.

„Continuă strângerea de semnături toată săptămâna, pentru că cel târziu săptămâna viitoare vom avea un Consiliu Naţional al Federaţiei Sanitas, în cadrul căruia se va analiza rezultatul negocierilor cu forurile abilitate şi vom hotărî care este modalitatea de derulare a acţiunilor de protest în continuare”, a declarat Sălăvăstru.

Revendicările cadrelor medicale sunt alocarea a 6% din PIB pentru sănătate; asigurarea finanţării sistemului sanitar pentru trimestrul IV al anului în curs şi acordarea integrală a drepturilor salariale; menţinerea sistemului actual de organizare a spitalelor în vederea asigurării unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, în regim public; creşterea veniturilor salariale pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că unităţile medicale gălăţene funcţionează în sistem de avarie, iar salariile ajung doar până în luna noiembrie. „Şi la nivelul judeţului Galaţi unităţile sanitare sunt la limita posibilităţilor de a funcţiona până la sfârşitul anului. Aşa cum se va face rectificarea bugetară acum, doar din fondul naţional al asigurărilor sociale de sănătate, din fondul de rezervă, la nivelul unităţilor medicale din Galaţi, poate fi asigurată asistenţa medicală la sistem de avarie, până la sfârşitul anului şi ar putea fi acordate drepturile salariale până în luna noiembrie inclusiv”, a afirmat Sălăvăstru. AGERPRES