spital sarmasu.jpgAproximativ 200 de persoane au participat, joi, la un miting de protest în faţa Primăriei oraşului Sărmaşu, cerând redeschiderea spitalului din localitate, care a fost închis la începutul acestei luni după ce a fost inclus pe lista Ministerului Sănătăţii pentru transformarea în cămin pentru vârstnici.

Protestatarii, printre care s-a regăsit şi deputatul liberal Ciprian Dobre, au susţinut că ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, nu a fost informat când a luat decizia închiderii acestui spital şi că unitatea sanitară nu trebuia închisă mai ales că a fost renovată şi dotată din fonduri externe. Oamenii au susţinut că prin închiderea unităţii spitaliceşti sunt condamnaţi la moarte, întrucât nu au cum să meargă la alte spitale, care sunt situate la peste 40 de kilometri distanţă.

Primarul localităţii, Ioan Mocean, a declarat presei, joi, că au fost adunate peste 5.000 de semnături împotriva desfiinţării spitalului, pe care le-a transmis Ministerul Sănătăţii şi CAS Mureş, însă nu au primit nici un răspuns.
În plus, Ioan Mocean a arătat că în ultimele luni a discutat şi cu primari localităţilor din jurul oraşului pentru a susţine din bugetele locale acest spital şi că aceştia sunt dispuşi să susţină financiar spitalul, dar numai pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii.


Edilul a subliniat că primăriile nu pot susţine însă întreg sistemul de sănătate din Sărmaşu, cum ar fi cheltuielile de personal. Primarul a mai spus că din discuţiile pe care le-a avut cu reprezentanţii ministerului, aceştia au recunoscut că s-a produs o eroare în ce priveşte acest oraş, dar a primit doar o promisiune verbală că aceasta va fi corectată. Potrivit primarului, Consiliul Local Sărmaşu a luat o hotărâre de prin care să transforme spitalul într-o Unitate de Primiri Urgenţe care să aparţină de SMURD Târgu Mureş, care a fost deja transmisă Ministerului Sănătăţii.


Până la obţinerea unui răspuns din partea Ministerului Sănătăţii, administraţia locală a început demersurile pentru a ataca în contencios administrativ HG nr. 345/2011 prin care spitalele trecute pe listă pentru reprofilare să nu poată încheia contracte de finanţare cu Casa de Asigurări de Sănătate. În timpul mitingului, primarul oraşului Sărmaşu a declarat că este dispus să-şi dea demisia dacă problema spitalului nu va fi rezolvată. Deputatul PNL Ciprian Dobre, ales în colegiul electoral din care face parte şi oraşul Sărmaşu, a arătat, la rândul său, că opoziţia va depune câteva moţiuni simple în domeniul sănătăţii, prin care va critica subfinanţarea sistemului de sănătate, desfiinţarea spitalelor, situaţia medicilor de familie şi compensarea medicamentelor. AGERPRES