Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cere Guvernului să nu elimine de pe lista de medicamente compensate produsele cu preţuri sub 10 lei, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei.
Reprezentanţii APMGR susţin că eliminarea acestor medicamente va afecta populaţia cu venituri reduse şi majoritatea pacienţilor cronici din România, cei care suferă de afecţiuni cardiovasculare, digestive, de afecţiuni ale sistemului nervos sau de afecţiuni reumatice. Populaţia în vârstă va fi cea mai expusă, atât prin prisma veniturilor reduse, cât şi prin faptul că sunt cei mai afectaţi de aceste boli.
APMGR a adresat o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta prin intermediul căreia face apel de a nu se aplica această măsură.
„Cerem Guvernului să se exprime public împotriva aplicării acestei măsuri care poate avea efecte catastrofale asupra stării de sănătate a populaţiei României. Eliminarea medicamentelor cu preţuri sub 10 lei din lista de compensate va taxa indirect pacientul, prin creşterea costurilor în sistemul de coplată, în timp ce cheltuielile bugetare vor creşte, pe termen mediu, prin compensarea medicamentelor mai scumpe. Introducerea unor sisteme adiţionale de protecţie a categoriilor defavorizate, care să compenseze această măsură, nu poate fi eficientă şi ar aduce o povară birocratică de nesuportat pentru pacienţi şi familiile lor”, se arată în scrisoare.
Reprezentanţii asociaţiei apreciază că impactul bugetar al eliminării medicamentelor compensate cu preţuri sub 10 lei ar fi extrem de redus, „acestea reprezentând doar în jur de 11% din valoarea sumelor plătite de către stat pentru medicamente în primele 8 luni ale anului din 2012, potrivit datelor furnizate de compania de cercetări şi analize de piaţă CEGEDIM.
În schimb, aceste medicamente au reprezentat 54% din volumul de medicamente cu prescripţie medicală utilizate în România, ceea ce indică folosirea pe scară largă a acestora, în special de către populaţia cu venituri reduse.
Dacă în România se utilizează aproximativ 400 milioane de cutii de medicamente cu prescripţie medicală, scoaterea din lista de compensare a produselor cu preţuri sub 10 lei ar presupune eliminarea de la decontare a mai mult de jumătate din acestea.
Mai mult decât atât, 60% din totalul medicamentelor cu preţuri sub 10 lei sunt produse în România, iar eliminarea acestora de pe lista de medicamente compensate ar însemna distrugerea industriei româneşti de medicamente, cu consecinţe grave pentru întreaga economie.
Măsura eliminării medicamentelor cu preţuri sub 10 lei şi menţinerea taxei clawback la un nivel nesustenabil, care distruge industria locală de medicamente şi reduce accesul pacienţilor la medicamente cu preţuri accesibile, pot avea un efect catastrofal asupra stării de sănătate a românilor, relevă sursa citată.
Companiile membre ale APMGR îşi exprimă disponibilitatea de a lucra împreună cu Guvernul României pentru identificarea unor măsuri care să răspundă cu adevărat interesului pacientului şi al economiei româneşti. AGERPRES