Spitalele harghitene urmeaza sa fie dotate cu aparatura medicala de inalta performanta, din fondurile alocate de Ministerul Sanatatii. Este vorba despre aparate de ventilatie, pentru respiratie artificiala atat pentru copii cat si pentru adulti, care vor ajunge la spitalele din Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni si Toplita, unde exista sali de operatie.
De asemenea, unitatile spitalicesti din judet vor fi dotate cu aparate de anestezie, iar la Spitalul Judetean de Urgenta din Miercurea Ciuc va ajunge un ecograf
performant. Si Spitalul de Neuropsihiatrie din Tulghes urmeaza sa fie dotat cu electroencefalograf modern, extrem de necesar.

Licitatiile incepute in vara anului trecut, s-au finalizat cu intarzieri foarte mari din cauza contestatiilor depuse, a precizat directorul Autoritatii de Sanatate Publica (ASP) Harghita, dr. Tar Gyongy. Potrivit acestuia, valoarea totala a noilor aparate se ridica la peste 300.000 de euro, banii urmand sa fie transferati de Ministerul Sanatatii catre ASP Harghita, care va achita contravaloarea acestora in momentul in care vor sosi la spitale.

Dr. Tar Gyongy a precizat ca se mai afla in curs de desfasurare licitatii pentru achizitionarea de aparatura CT si angiografica.