Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Tulcea doreşte ca până la finele lunii să dea în folosinţă noul endoscop achiziţionat cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean. „Avem pregătit spaţiul pentru endoscopie digestivă superioară şi cred că până la finele lunii lucrurile vor funcţiona de o manieră organizată, cu atât mai mult cu cât în Tulcea endoscopiile se fac acum doar într-o singură clinică privată’, a declarat managerul general al SJU, Tudor Năstăsescu.
Valoarea endoscopului care va fi pus în funcţiune la SJU este de circa 30.000 de euro, achiziţia fiind realizată cu sprijinul financiar al CJ.
În paralel, potrivit sursei citate, continuă lucrările de amenajare a spaţiului în care va funcţiona angiograful, investiţie de circa 4 milioane de lei realizată cu sprijinul financiar al Ministerului Sănătăţii.
„Avem un medic care urmează cursurile necesare utilizării angiografului, iar în momentul de faţă are peste 50% din competenţele pe care trebuie să le aibă pentru a efectua orice intervenţie cu angiograful. Când vom avea angiograful montat, funcţional şi verificat, vor fi îndeplinite toate demersurile pentru a mai avea un medic”, a declarat managerul general al SJU.
Conducerea spitalului tulcean speră să achiziţioneze în curând şi un colonoscop, astfel încât oferta de servicii medicale a unităţii să se îmbunătăţească.
Endoscopia digestivă superioară este un procedeu de investigare ce permite medicului să exploreze interiorul esofagului, stomacului şi a primei părţi a intestinului subţire prin intermediul unui instrument subţire şi flexibil, prevăzut cu un aparat optic. Investigaţia poate dezvălui probleme ce nu sunt descoperite cu ajutorul radiologiei şi uneori poate fi de ajutor în a elimina necesitatea unei intervenţii chirurgicale. AGERPRES