timisoara_spit_jud.jpgAmbulatoriul Spitalului Judeţean Timişoara va fi dotat cu aparatură de ultimă generaţie, în valoare de circa 9 milioane de euro, prin finanţarea unui proiect POR derulat de Consiliul Judeţean Timiş, care are în administrare unitatea medicală.

„Toate secţiile care deservesc Ambulatoriul de specialitate vor fi dotate cu aparatură nouă, care să corespundă necesităţilor pacienţilor şi cerinţelor medicale din 2015. Fiecare medic-şef de secţie decide ce aparatură este necesară pe specialitatea secţiei”, a declarat presei, miercuri, Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş.

Dacă până în 2013 s-a refăcut faţada spitalului cu bani de la CJ Timiş şi au continuat lucrările de extindere a corpului de clădire care găzduieşte Casa Austria (secţia pentru arşi), medicii Spitalului Judeţean Timişoara aşteaptă în jur de 200 de aparate şi echipamente pentru urgenţe, între care doppler, EKG, electrocauterizator, monitoare pentru diverse specialităţi, videogastroscoape, ecografe, electrografe, spirometru, computere tomograf şi aparat RMN. La începutul lunii mai va avea loc licitaţia pentru achiziţionarea aparaturii.

Proiectul urmăreşte creşterea nivelului de protecţie a sănătăţii cu îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din regiunea de vest, prin furnizarea unor servicii publice de sănătate la o calitate crescută şi sporirea accesului populaţiei la acestea.

Potrivit preşedintelui CJ Timiş, cel mai mare spital din vestul ţării beneficiază de reparaţii majore, pe lângă extinderea şi modernizarea Ambulatoriului şi a Unităţii de Primiri Urgenţe fiind inclusă şi construirea unui heliport pentru elicopterul SMURD.

Autoritatea de Management pentru Regio – Programul Operaţional Regional 2007-2013 este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar organismul intermediar responsabil cu implementarea acestui program în regiunea de vest este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest, Timişoara. AGERPRES