Medicii de familie, stomatologii şi medicii din policlinici, aflaţi în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu mai sunt obligaţi să treacă printr-un proces excesiv de acreditare, prevăzut de Legea privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate în urma unei iniţiative legislative adoptată joi şi susţinută de un grup de parlamentari, printre care şi deputatul PNL de Brăila Antoaneta Ioniţă.

Potrivit actului normativ, cabinetele medicale menţionate, chiar dacă funcţionau deja, ar fi urmat să treacă, din 2019, printr-o nouă acreditare obligatorie, realizată de Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), prevedere la care s-a renunţat.

„Sistemul era oricum unul excesiv, Pentru a-şi deschide un cabinet, un medic de familie trece prin trei structuri de control, iar toate au ca scop asigurarea unor servicii de calitate. Pe de o parte, Colegiul Medicilor dă primul aviz, după ce medicul dovedeşte că îndeplineşte condiţiile legale să practice meseria, că deţine un spaţiu adecvat şi că are dotările necesare funcţionării cabinetului. Vine apoi Direcţia de Sănătate Publică, care eliberează Autorizaţia Sanitară de Funcţionare şi certificatul de înregistrare în Registrul Unic al Cabinetelor medicale. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate face apoi o nouă evaluare a cabinetului medical. Toate acestea se întâmplă la fiecare doi ani şi îl costă pe fiecare medic, peste 1.000 de lei”, a explicat deputatul şi medicul Antoaneta Ioniţă, potrivit unui comunicat dat publicităţii vineri.

Potrivit deputatului PNL, medicii de familie au reclamat faptul că această nouă reacreditare, care ar fi impus şi costuri excesive, ar fi putut însemna falimentarea medicinei de familie şi aşa împovărată din punct de vedere financiar.

De renunţarea la această prevedere vor beneficia peste 11.500 de medici de familie, medicii din ambulatoriile de specialitate, medicii stomatologi, precum şi laboratoarele de analize medicale şi de anatomie patologică. AGERPRES