Deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă consideră că, având în vedere „batjocura” cu care actualul guvern tratează medicina primară, România va rămâne în zece ani fără medici de familie, în condiţiile în care aceasta a devenit o specialitate neatractivă.

„Medicina de familie, pe care orice sistem public de sănătate eficient o pune la baza construcţiei sale şi o tratează cu respect, continuă să fie batjocorită în România, iar efectele sunt unele pe termen lung. Cei peste 11.000 de medici de familie români se confruntă cu o adevărată bătaie de joc la adresa lor. În timp ce media europeană a alocărilor bugetare către medicina de familie este de 10-13%, în România, aceasta nu depăşeşte 6%. În ciuda numeroaselor promisiuni, veniturile medicilor de familie sunt plafonate şi, de mai bine de un an, există o discrepanţă uriaşă între salariul unui medic care lucrează la stat şi cel al unui medic de familie. Salariul unui medic dintr-un spital public este astăzi egal cu veniturile unui medic de familie, din care acesta trebuie să suporte cheltuielile de întreţinere a cabinetului, plata materialelor de curăţenie şi a altor consumabile, utilităţile, salariul asistentei, taxele şi impozitele”, a declarat Ioniţă într-un comunicat de presă.

Potrivit deputatului Antoneta Ioniţă, membru în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor, medicina primară este tratată de guvernanţi la categoria „şi altele”, deşi medicilor de familie li s-a promis că în anul 2019 vor fi reparate inechităţiile prin semnarea unui nou contract-cadru şi alocarea unui buget crescut faţă de 2018.

„Suntem la jumătatea anului şi contractul-cadru nu este nici acum semnat. Medicii de familie nu au beneficiat de niciun fel de majorare, doar de bătaia de joc şi de promisiunile de la ministere şi de la Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate, o casă de sănătate care a tot amânat, de trei ori numai în ultimul an, semnarea contractului-cadru cu medicii de familie. Majoritatea PSD a promis în programul de guvernare că, pentru a creşte veniturile medicilor, va decide neimpozitarea acestora. Evident, o măsură care nu s-a luat nici astăzi. Majoritatea PSD a promis că va susţine, printr-un program de credite avantajoase, investiţiile în cabinetele medicilor de familie tineri, care vor să intre în sistem. Rezultatul este acelaşi, niciun leu alocat, niciun program demarat”, a mai spus Ioniţă.

Antoneta Ioniţă consideră că efectele acestei” imense iresponsabilităţi şi sfidări” se vor resimţi peste câţiva ani, având în vedere că medicina de familie a devenit o specialitate neatractivă, iar medicii tineri pleacă în străinătate sau din sistem. „Peste 14.000 de medici şi 28.000 de asistenţi medicali au emigrat în perioada 2009-2015. Peste 500 de comunităţi, în special rurale, nu au medic. Ceea ce se întâmplă nu este o joacă. Criza medicilor de familie se va agrava. Media de vârsta a acestora este, astăzi, în jur de 55 de ani, iar când se vor pensiona, nu va avea cine să le ia locul. În zece ani, vom vedea cum ipocrizia şi incompetenţa actualilor guvernanţi, care susţin că pun pacientul în centrul sistemului de sănătate, au distrus medicina primară şi au lăsat românii fără medici de familie”, a mai afirmat parlamentarul PNL Brăila. AGERPRES